Foarte folositor! Iată arma cu care te aperi de gândurile rele, de la Părintele Arsenie Boca
Rugăciunea minţii sau rugăciunea inimii are temeiul acesta, descoperit de Însuşi Iisus, că “fără Mine nu puteţi face nimic” în […]
Rugăciunea minţii sau rugăciunea inimii are temeiul acesta, descoperit de Însuşi Iisus, că “fără Mine nu puteţi face nimic” în […]
Cele 5 păcate din lista de mai jos sunt păcate pe care nu toți conștientizează că le săvârșesc, dar care
Un bunic evlavios și ajuns la o vârstă foarte înaintată, era înconjurat de mulți nepoți și strănepoți căci avea o
Domnul Iisus Hristos, profețind vremurile de apoi și sfârșitul veacurilor In martea ce mare, Iisus Mantuitorul S-a retras impreuna cu
Cînd intri în biserică, să-ţi aduci aminte că ea este casa lui Dumnezeu. Să stai în ea cugetand neîncetat în
Cuvântul lui Hristos este limpede, deși cu anevoie ne este nouă a-l împlini. Să învățăm așadar mai multe despre iubirea
Astăzi, când timpul trece parcă atât de repede şi oamenii le fac pe toate în grabă, încât nici Ceaslovul nu
Diavolul ţânteşte acest mare obiectiv: să ne despartă de Dumnezeu. Nu-i va fi uşor să o facă direct, că aşa
Diavolul se straduieste sa-l netrebniceasca pe nevoitor – Parinte, uneori ispitele vin una dupa alta si nu le mai pot
Să fii în societate și să simți nevoia de singurătate! Să fii într-un grup unde să nu poți comunica, sa
Părintele Ilarion Argatu: -Este bine ca atunci când vrei să faci ceva şi vrei să reuşeşti să nu spui nimănui
Să ştii că aceia care ne chinuie prin batjocură, tocmai aceştia sunt vrăjmaşii noştri. Şi la ei s-a gândit Domnul
Pricinile pentru care trimite Dumnezeu necazuri asupra avutului vostru: 1. Unul dintre stăpâni le drăcuie şi-atunci să nu se mire
Aici este drama acestei diluări de sens a ceea ce înseamnă odihna creştinului. Dar mai este şi varianta cealaltă, pe
Conform credințelor creștine, Judecata de Apoi sau Ziua Domnului este ziua în care Iisus Hristos va judeca toți oamenii care
„Rugaţi-vă neîncetat”, spune Sfântul Apostoi Pavel (I Tesaloniceni 5, 17). O casă este binecuvântată când lucrul de zi cu zi