Dacă cineva vă ocărăște, sau vă necinstește, sau vă ia ceva de-al vostru, sau prigonește Biserica; atunci rugați-vă Domnului

Apreciează-ne pe Facebook

Cuvântul lui Hristos este limpede, deși cu anevoie ne este nouă a-l împlini. Să învățăm așadar mai multe despre iubirea vrăjmașilor de la Sfântul Siluan Athonitul (1966-1938):

Sufletul nu are pace dacă nu se va ruga pentru vrăjmași. Sufletul ce a fost învățat de către harul lui Dumnezeu a se ruga, iubește și îi este milă de toată făptura, și mai ales cu seamă de omul pentru care Domnul au pătimit pe cruce și L-a durut sufletul pentru noi toți.

Domnul m-a învățat a iubi vrăjmașii. Fără harul lui Dumnezeu nu putem a iubi pe vrăjmași, dar Duhul Sfânt te învață iubirea, iar atunci îți va fi milă până și de draci, căci ei au căzut de la cele bune, au pierdut smerenia și dragostea de Dumnezeu.

Rogu-vă, încercați: cineva vă ocărăște, sau vă necinstește, sau vă ia ceva de-al vostru, sau prigonește Biserica; atunci rugați-vă Domnului și ziceți: “Doamne, noi toți suntem zidirea Ta, fie-ți milă de robii tăi și-i întoarce la pocăință”; iar atunci simțit vei purta în suflet harul. La început silește-ți inima a iubi pe vrăjmași, iar Domnul, văzând buna ta dorire, te va ajuta întru toate, și însăși viața te va povățui. Dar cel ce cugetă rele despre vrăjmași, în acela nu se află dragostea lui Dumnezeu, și pe Dumnezeu nu a cunoscut.

De te vei ruga pentru vrăjmași, va veni la tine pacea, dar când vei iubi pe vrăjmași, să știi că harul lui Dumnezeu trăiește în tine îmbelșugat – nu zic încă desăvârșit, dar setul pentru mântuire; dacă însă îți ocărăști vrăjmașii, înseamnă că un duh rău trăiește în tine și îți aduce în inimă gânduri rele, căci, precum au zis Domnul, din inimă purced gânduri rele sau bune.

Omul bun gândește: Tot cel ce rătăcește de la adevăr, piere – și de aceea îi este milă de dânșii. Dar cel ce nu este învățat de Duhul Sfânt a iubi, acela firește că nu se va ruga pentru vrăjmași. Cel învățat de Duhul Sfânt să iubească, toată viața se va mâhni pentru oamenii care nu se mântuiesc, și multe lacrămi varsă pentru norod, și harul lui Dumnezeu îi dă putere a iubi vrăjmașii.

De nu ai dragoste, măcar nu-i ocărî și nu-i blestema pe acești, și va fi ceva mai bine; dar dacă cineva îi blestemă și îi ponegrește, în acela vădit trăiește un duh rău, și dacă nu se pocăiește, după moarte se va duce acolo unde petrec duhurile rele. Izbăvească Domnul pe tot sufletul de o asemenea năpastă!

Înțelegeți! Este simplu. Îți este milă de cei ce nu cunosc pe Dumnezeu, sau care se împotrivesc lui Dumnezeu; inima te doare pentru ei, și din ochi curg lacrămi. Noi limpede vedem și raiul, și muncile: le cunoaștem in Duhul Sfânt. Iată și Domnul au zis: “Împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este: (Lc. 17: 21). Astfel încă de aci începe vecinica viață, și vecinica muncă de aci începe.

Despre iubirea vrăjmașilor, Cuviosul Siluan Athonitul

Traducere de Părintele Rafail Noica

Rugăciunea celor mândri nu e plăcută Domnului, dar când se întristează sufletul unui om smerit, Domnul îl ascultă negreşit.

Un bătrân ieroschimonah, ce trăia la Athos, a văzut cum urcau la Ceruri rugăciunile monahilor — şi nu mă mir de aceasta. Acelaşi „bătrân” [stareţ], în copilărie, văzând supărarea tatălui său din pricina unei mari secete care ameninţa să nimicească întreaga recoltă de grâne, s-a dus pe un câmp cu cânepă din grădină şi a început să se roage:

– Doamne, Tu eşti bun, Tu ne-ai făcut, ne hrăneşti şi îmbraci. Tu vezi, Doamne, cum se întristează tatăl meu pentru că nu plouă. Fă să cadă ploaie pe pământ!

Şi îndată s-au strâns nori şi a căzut ploaie şi pământul s-a umplut de apă.

Un alt „bătrân” [stareţ] ce trăia pe malul mării, lângă un liman, mi-a povestit următoarele: „Era o noapte întunecată. Limanul era plin de bărci de pescari. S-a pornit o furtună a cărei tărie creştea cu repeziciune. Bărcile au început să se lovească unele de altele. Oamenii încercau să le lege de mal, dar lucrul era cu neputinţă pe întuneric şi pe furtună. Toţi se tulburau, pescarii strigau cu voce tare şi era groaznic să auzi strigătele înspăimântate ale oamenilor. Am simţit o adâncă durere pentru norod şi m-am rugat cu lacrimi: «Doamne, potoleşte furtuna, linişteşte valurile, ai milă de oamenii Tăi chinuiţi şi scapă-i!». Şi îndată furtuna a încetat, marea s-a liniştit şi oamenii, liniştindu-se, au mulţumit lui Dumnezeu”.

Sursa: Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, pp. 231-232, ortodoxia.me

Lasă un comentariu