Trăim într-o lume în care societatea, poveştile şi cutumele ne influenţează şi ne modelează modul de a vedea lucrurile. Din primii ani de viaţă ni se vorbeşte despre Dumnezeu, despre cum trebuie să trăim ca să nu îl supărăm şi despre ce nu avem voie să facem.
Scriptura spune că pe Dumnezeu nu l-a văzut nimeni în firea Lui, dar a fost văzut prin lucrările Sale”, explică preotul Eugen Tînăsescu. În ceea ce priveşte modul în care arată Dumnezeu, Tănăsescu explică că Dumnezeu are forma şi culoarea iubirii, că aşa cum arată dragostea arată şi Dumnezeu.
“În Vechiul Testament, profetul Ilie a cerut să îi vadă faţa lui Dumnezeu, dar Dumnezeu i-a răspuns că nimeni nu are cum să îi vadă faţa şi apoi să mai trăiască. I-a auzit glasul, dar nu i-a văzut faţa, ci spatele, dar nu fizic. Ilie s-a ascuns într-o peşteră când afară a fost prăpăd şi a văzut spatele lui Dumnezeu, adică a văzut ce a rămas după prăpăd: calm, linişte, pace”, mai povesteşte Tănăsescu.
De ce credem că Dumnezeu e bătrân?
Grădina Raiului era locul în care plutea un soi de armonie perfectă, acolo unde se realiza comuniunea cu Dumnezeu. Iubirea, explică părintele Tănăsescu, este mai presus de orice comuniune. Imediat după ce cărţile sfinte spun că Adam şi Eva au păcătuit, comuniunea cu Dumnezeu s-a rupt. Dumnezeu a luat fire umană prin Iisus Hristos şi a venit pe Pământ, după care S-a înălţat de-a dreapta Tatălui. Astfel, spune părintele Tănăsescu, a doua venirea a lui Hristos este, de fapt, Apocalipsa, un lucru de care credincioşii nu ar trebui să se teamă.
“Dumnezeu e vizibil în fiecare din aproapele nostru. Omul este creat după chipul lui Dumnezeu: sentimente, voinţă, raţionalitate”, mai spune preotul. În cultura europeană, credincioşii şi-L închipuie pe Dumnezeu ca pe un bătrânel cu barba lungă, cu ochii deschişi la culoare şi care, de cele mai multe ori, ţine un toiag în mână. Părintele Tănăsescu spune cum de s-a ajuns la această înfăţişare pe care Dumnezeu o are în închipuirea oamenilor. “În cultura universală se spune că bătrânii sunt înţelepţi, iar sfatul bătrânilor s-a transmis în creştinism şi în iconografie. În ceea ce priveşte barba, vorbim din nou despre un simbol puternic. Cei care îşi lăsau în trecut barbă, plete erau cei care nu puneau accent foarte mult pe exterior, erau preocupaţi mai mult de ce se găsea în interiorul lor, căutau o altfel de frumuseţe, cea spirituală. Părul alb cu care oamenii şi-l închipuie pe Dumnezeu reprezintă trecerea anilor, deci acumularea de experinţă. Pentru că Dumnezeu e imaginea absolută a iubirii şi a înţelepciunii, deseori ne imaginăm că are şi un toiag. Cu el ne poate apăra de rău, aşa cum ciobanul apără turma”
Sursă:adevarul.ro
