Parastasele Postului Mare fac parte din ritualul creștin. Pomenirea celor plecați dintre noi este un ritual important, bine încadrat în tipicul bisericesc. Iar în Postul Mare are o însemnătate aparte.
Pomenirile morților se pot face în cadrul oricărei Sfinte Liturghii de peste an. Dar Biserica Ortodoxă a rânduit ca, în toate cele şase sâmbete din Postul Mare, să fie pomeniţi de către familii toţi cei care au trecut la cele veşnice. Ca orice rit bisericesc, parastasele postului se fac după o rânduială anume. În general, se plătesc la biserică sărindare. Adică pomelnice care urmează a fi citite în cadrul Sfintei Liturghii, timp de 40 de zile sau un an întreg. Pe lângă parastasele care se fac, de obicei, după înmormântare, la 3, 9, 40 de zile și apoi în fiecare an, până la 7 ani de la deces, există și alte zile de pomenire stabilite de Biserică. Dintre acestea, Parastasele Postului Mare sunt cele mai importante.
Prima sâmbătă din Post, adică sâmbăta aceasta, pe 24 februarie, în care se face parastas pentru morți este cea a lui Teodor. E cunoscută și sub numele de „Sâmbăta colivelor”. Este vorba despre Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron. Cel de la care s-a transmis până azi obiceiul de a se face și împărți colivă. La un moment dat, împăratul Iulian Apostatul a poruncit să se stropească cu sângele animalelor sacrificate pentru idoli toate produsele din piaţa cetăţii. Pentru a întina Postul Mare al creştinilor. Atunci, i-a apărut în vis arhiepiscopului Eudoxie Sfântul Teodor. Care i-a spus să fiarbă grâu şi să împartă tuturor locuitorilor. Ca să nu mai fie nevoiți să meargă la piață. Zis și făcut. Astfel, credincioșii au fost feriți de a pica în păcat. Motiv pentru care s-a hotărât ca Sfântul Teodor să fie pomenit la finele primei săptămâni din Postul Mare.
Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorită în Biserica Ortodoxă la 24 februarie.
Uciderea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este arătată în Evanghelia Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu (Marcu 6, 17-29 ) aşa cum s-a înfăptuit, din porunca regelui Irod Antipa.
Irod Antipa era mustrat de Sfântul Proroc Ioan pentru legătura sa cu Irodiada, soţia fratelui său Filip, zicându-i: “Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18).
Pentru aceasta Sfântul Ioan a fost întemniţat în cetatea Sevastia, din Samaria. Când Irod şi-a serbat ziua dând un ospăţ demnitarilor săi, fata Irodiadei a intrat şi a dansat, şi a plăcut mult lui Irod şi oaspeţilor lui: “Şi fiica Irodiadei, intrând şi jucând, a plăcut lui Irod şi celor ce şedeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi şi îţi voi da. Şi s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îţi voi da, până la jumătate din regatul meu” (Marcu, 6, 22-23).
După ce s-a sfătuit cu mama ei, aceasta a cerut capul Sfântului Ioan Botezatorul pe tipsie. Regele s-a întristat, dar din pricina jurământului şi pentru cei ce şedeau împreună cu el la masa a poruncit să fie tăiat capul Sfântului Ioan şi adus Irodiadei.
Tradiţia spune că soldaţii au năvălit în temniţă şi i-au tăiat capul Sfântului Ioan pe când acesta se ruga.
Trupul său a fost luat în taină de ucenici şi îngropat, însă capul l-a îngropat Irodiada, în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns şi necinstit. Despre fapta Irodiadei ştia numai soţia lui Huza, economul lui Irod. Soţia demnitarului, Ioana, având multă durere pentru uciderea nevinovată a Sfântului Marelui Proroc Ioan, l-a luat de acolo noaptea, în taină, şi, punându-l într-un vas de lut, l-a îngropat în muntele Eleonul, la Ierusalim. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap.
În acest loc a stat până în vremea Sfinţilor Mari Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, când, prin doi monahi, cinstitul cap a ajuns la Emesa, în Siria, la un olar. De aici a trecut de la unul la altul, prin multe mâini, fiind lăsat de olar într-un vas cu apă care era pus într-un sicriu.
Trecând mulţi ani, a fost descoperit la Emesa, îngropat într-o peşteră locuită de monahi, în jurul cărei se ridicase o mănăstire.
Capul Sfântului Proroc Ioan a fost găsit de arhimandritul acelei mănăstiri, Marcel, care l-a înştiinţat de aceasta pe episcopul locului, Uranie. După dezgropare a fost aşezat în sfântul altar al bisericii din cetate. Aceasta este cea de-a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.
După mulţi ani, cinstitul cap a fost dus în Constantinopol, iar pe vremea luptei împotriva Sfintelor icoane, a fost ascuns la Comane, la hotarul imperiului cu Armenia şi îngropat acolo. De aici a fost adus, din nou, în Constantinopol, pe vremea împăratului Mihail, de către Sfântul Ignatie, patriarhul Constantinopolului (860). Aceasta este cea de-a treia şi cea din urmă aflare a cinstitului cap.
Spre pomenirea acestor fapte, Biserica Ortodoxă a rânduit sărbătoarea din 24 februarie şi cea de la 25 mai, când se sărbătoreşte cea de-a treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul (sursa: vol. “Vieţile Sfinţilor”).
Sursă: romaniatv.net
