Rugăciuni Ortodoxe

Rugăciunea Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia pentru înţelegerea și liniștea în familie

O, sfinţită pereche, Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, fericiţilor soţi şi vitejilor pătimitori!

Auziţi-ne pe noi, care ne rugăm vouă cu lacrimi, şi trimiteţi asupra noastră toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre, şi rugaţi-L pe Hristos Dumnezeu să ne miluiască şi să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre.

Aşa, Sfinţilor Mucenici primiţi glasul rugăciunii noastre, şi izbăviţi-ne cu mijlocirile voastre de foamete, de molimă, de cutremur, de potop, de foc, de grindină, de sabie, de năvălirea celor de alt neam şi de războiul cel dintre noi, de moartea năprasnică şi de toate nevoile, necazurile şi bolile, ca pururea fiind întăriţi cu rugăciunile voastre sa preaslăvim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună şi Celui Fără de început al Său Părinte şi Preasfântului Duh, în vecii vecilor.

Amin

🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro

🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw

Roagă-te zilnic!  Rugăciunea este de mare ajutor pentru o viață tihnită. Nu uita că în zilele de post rugăciunile sunt mult mai puternice. Vă puteți ruga atât pentru voi dar și pentru cei din familie și prieteni. 

Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.

Doamne ajută!

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments