Răbdare, iertare şi rugăciune…„Până când vei mai avea răbdare? Până când vei aştepta şi vei nădăjdui să treacă această încercare?

Apreciează-ne pe Facebook

Atunci când vorbim despre răbdare, vorbim despre Iov. Cine a fost Iov? Un om evlavios, care avea mulţi copii şi o mare avere. Numele său era faimos prin părţile Răsăritului. Cu toţii îl cinsteau şi îl apreciau. Dar, dintr-odată, a pierdut totul: şi bogăţia, şi copiii, şi sănătatea. De la fericire a căzut în nefericire şi de la slavă, la prigoană. Nu i-a mai rămas decât lupta cu sărăcia deplină, cu boala grea care l-a lovit, cu durerea sufletească pricinuită de moartea copiilor săi, cu reaua purtare a duşmanilor şi cu nerecunoştinţa prietenilor. Pe deasupra, avea de înfruntat batjocura şi vorbele haine. De toate năpastele a fost lovit. Şi cel mai rău a fost faptul că nenorocirile acestea l-au prins nepregătit. Căci cel care se naşte şi creşte în sărăcie este obişnuit cu lipsurile.

De asemenea, cel care pierde o parte din copiii săi, oricât de mare ar fi durerea sa, găseşte mângâiere în cei care i-au rămas. Dar lui Iov – după ce din om foarte bogat a sărăcit într-o singură zi – toţi cei zece copii i-au murit în acelaşi timp. Pe când beau şi mâncau în casa fratelui lor mai mare, s-a pornit un vânt puternic dinspre deşert, a distrus casa şi i-a omorât pe toţi.Închipuiţi-vă cât de tare s-a mâhnit Iov pentru pierderea averii, d-apoi pentru moartea neaşteptată a tuturor copiilor săi… Şi ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, el însuşi s-a îmbolnăvit. S-a umplut de răni înfricoşătoare şi urât mirositoare, din vârful capului până la unghii. Atunci, a luat un ciob ca să se scarpine şi şedea pe o grămadă de gunoi. Iar dacă cineva îi aducea ceva de mâncare, nici nu o atingea. Sufletul meu n-a voit să se atingă de ele; inima mea s-a dezgustat de pâinea mea. Mirosul greţos al rănilor sale şi suferinţele nealinate ale sufletului său îi alungau orice dorinţă de a mânca.

De unde să găsesc cuvinte ca să înfăţişez marea nenorocire care l-a lovit pe Iov? Îl văd cu mintea cum şede pe gunoi. Din rănile sale curge sânge şi puroi. Viermi fără număr mănâncă din carnea sa.Mângâiere nu află nicăieri. Nimeni nu-i arată milă. Slujitorii săi îl dispreţuiesc. Prietenii îl judecă. Chiar şi oamenii de nimic îşi bat joc de el.

Acum am ajuns de batjocură pentru cei mai tineri decât mine şi pe ai căror părinţi îi preţuiam prea puţin, ca să-i pun alături cu câinii turmelor mele… astăzi, iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul lor. Le e groază de mine, s-au depărtat de mine şi pentru obrazul meu n-au făcut economie cu scuipatul lor.

Ce mare nenorocire! Ce nefericire înfricoşătoare! Dar după ce Dumnezeu i-a dezvăluit lui pricina tuturor acestor nenorociri, el s-a liniştit, ca şi cum nu l-ar fi atins nici un rău. Iov a fost astfel încercat ca să se vădească virtutea sa.

Aşa cum atletul care aleargă la maraton este obligat să îndure frigul şi arşiţa, praful şi transpiraţia, ca până la urmă să câştige laurii victoriei, la fel şi omul drept, care concurează la maratonul duhovnicesc, trebuie să îndure multe suferinţe, ca să primească în viaţa viitoare cununa biruinţei. Şi dacă este demn de admiraţie trupul care poate să îndure chinuri şi suferinţe, cu atât mai vrednic de laudă este sufletul care poate, cu răbdare şi bărbăţie, să îndure orice nenorocire, neabătându-se de la scopul său. De aceea,nu este răsplătit numai cel care face binele, ci şi cel care îndură cu răbdare răul. Lucrul acesta este dovedit de dreptul Iov, ale cărui virtuţi au devenit mult mai cunoscute decât nenorocirile sale.

Cu toţii îl lăudau atunci când era fericit, pentru binele pe care îl făcea. Care erau faptele sale bune? Le prezintă el însuşi: Scăpam de pieire pe cel sărman care striga după ajutor şi pe orfanul fără sprijin. Binecuvântările celui ce era gata să piară veneau asupră-mi şi umpleam de bucurie inima văduvei. Mă îmbrăcam întru dreptate, ca într-un veşmânt, şi judecata mea cea dreaptă era mantia mea şi turbanul meu. Eram ochii celui orb şi piciorul celui şchiop.

Cu toate acestea, lumea îl cunoaşte astăzi, după atâtea şi atâtea veacuri, nu pentru că dădea din averea sa săracilor, ci pentru că atunci când a rămas fără avere nu s-a pierdut cu firea; nu pentru că îi îmbrăca pe cei goi cu haine făcute din lâna oilor sale, ci pentru că atunci când a căzut foc din cer şi a ars toate turmele sale el L-a slăvit pe Dumnezeu. Înainte, îmbrăcându-i pe săraci, era milostiv; după aceea, slăvindu-L pe Dumnezeu pentru nenorocirea sa, s-a făcut purtător al înţelepciunii cereşti. Înainte îi miluia pe săraci, după aceea L-a slăvit pe Dumnezeu. Nu a spus în sine: „De ce am păţit toate acestea? De ce s-au pierdut turmele mele din care hrăneam mii de oameni? Şi dacă eu nu eram vrednic să mă bucur de o asemenea avere, de ce nu S-a milostivit Dumnezeu măcar de săraci?” Nici un asemenea gând nu i-a trecut prin cap. Dimpotrivă, cunoscând că Dumnezeu pe toate le rânduieşte spre folosul nostru, I-a mulţumit. Să-I mulţumeşti lui Dumnezeu atunci când totul îţi merge bine nu este lucru de mirare. Dar să-I mulţumeşti pentru încercările cele mai mari este minunat şi vrednic de laudă.

Dacă cei care s-au îmbogăţit prin nedreptăţi şi furturi sunt cuprinşi de o mare tristeţe şi deznădejde atunci când pierd fie şi o parte mică din averea lor, câte laude nu i se cuvin lui Iov, care chiar dacă a pierdut dintr-odată tot ce agonisise prin muncă cinstită, nu şi-a pierdut nădejdea în Dumnezeu şi nu a încetat să-I mulţumească? Şi credeţi că a avut vreo vorbă bună din partea cuiva?Chiar şi femeia sa, înnebunită de durerea pierderii copiilor ei, îl biciuia cu vorbe amare şi pline de deznădejde.Îi zicea: „Până când vei mai avea răbdare? Până când vei aştepta şi vei nădăjdui să treacă această încercare?

Numele tău a fost şters de pe faţa pământului. Fiii şi fiicele tale, pe care cu atâta durere i-am născut şi pe care cu atâta greutate i-am crescut, au murit! Iar tu stai acum zi şi noapte pe gunoi, plin de viermi. Eu umblu ca o cerşetoare din loc în loc, din casă în casă, şi aştept apusul soarelui, ca să îmi trag răsuflarea după toate chinurile şi suferinţele de peste zi. Te ţii mereu în statornicia ta? Blesteamă pe Dumnezeu şi mori!

Cuvintele femeii deznădăjduite ar fi putut clinti şi un munte din loc, nu însă şi pe Iov. Dacă ne gândim de câte ori femeile nu înşeală bărbaţi care nici un rău nu au suferit, înţelegem cât de iubitor de Dumnezeu era Iov, care cu toate că fusese lovit de atâtea nenorociri, nu şi-a pierdut capul şi nu a dat ascultare vorbelor femeii sale.

Vorbeşti cum ar vorbi una din femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele?

Din acest răspuns, ne dăm seama că dreptul Iov nu a fost cu nimic mai prejos decât apostolii lui Hristos. Sau poate era – îndrăznesc să spun – mai presus de aceştia? De ce zic asta? Pentru că apostolii, oricâte sufereau, erau mângâiaţi de gândul că suferă pentru Domnul. Pe când Iov nu a avut nici măcar această mângâiere. Şi mai mult decât atât, el nu a fost dispreţuit, urât şi batjocorit de duşmanii săi, la fel ca apostolii, ci de prieteni, de foştii săi slujitori şi de oamenii pe care îi ajutase – ceea ce este mult mai dureros.

Cred că cea mai bună dovadă a răbdării fără margini a lui Iov este ruşinarea diavolului. Vă aduceţi aminte ce a vorbit diavolul cu Dumnezeu, pe vremea când Iov era încă fericit? „Te-ai uitat la robul Meu Iov, că nu este nici unul ca el pe pământ fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău?”, a întrebat Domnul.

Şi iată ce I-a răspuns satana cu multă răutate: Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? N-ai făcut Tu gard în jurul lui şi în jurul casei lui şi în jurul a tot ce este al lui, în toate părţile şi ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui au umplut pământul?

Vezi, aşadar, că atunci când a văzut că Iov era plin de fapte bune, diavolul a avut ceva de spus împotriva lui. Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Dar când, în atâtea nenorociri, Iov s-a arătat îndelung-răbdător, diavolul şi-a acoperit ruşinat chipul şi a fugit, nemaiavând nimic a spune împotriva lui Iov.

Aşadar, atunci când vezi vreun om drept care, deşi are multe virtuţi, este încercat de nenumărate nenorociri, să nu te miri. Şi când vezi că cineva care face multă milostenie şi multe fapte plăcute lui Dumnezeu, ajunge să cadă în ispită sau este pândit de primejdii, să nu te întrebi de ce. Motivul pentru care se întâmplă aşa ceva este atacul diavolului, care aruncă ispite asupra omului aceluia.

Vei întreba: „Cum de a îngăduit Domnul aşa ceva?” Ca să pună pe capul celui drept mai multe cununi şi ca să-l pedepsească mai mult pe diavol. Mare lucru este să faci milostenie şi să te nevoieşti pentru dobândirea virtuţilor atunci când toate îţi merg bine. Dar mult mai mare este să lupţi cu bărbăţie şi fără să te abaţi de la drumul tău atunci când te afli în mijlocul necazurilor. De aceea, aşa cum păcătosul care nu este pedepsit în această viaţă va îndura o pedeapsă mult mai mare în cealaltă, la fel şi cel drept, dacă suferă mai multe chinuri aici, pe pământ, se va bucura dincolo de mai multă fericire. De altfel, ştii că atât cei păcătoşi, cât şi cei drepţi, dacă nu îndură cu mulţumire încercările îngăduite de Dumnezeu şi ridică cuvânt împotriva lor, nu numai că nu vor avea nici un folos de pe urma acestor încercări, dar îi aşteaptă şi multe rele.

Poate că îmi vei spune că tu petreci mereu în sărăcie şi nefericire. Ei, atunci uită-te la un om sărac evlavios, la un om şchiop evlavios, la un om nenorocit care este evlavios şi învaţă de la el să-I mulţumeşti lui Dumnezeu. Aşa cum aceia nu se revoltă, nu deznădăjduiesc şi nu blestemă, ci îşi ridică crucea cu răbdare, la fel să faci şi tu: ridică-ţi crucea şi ai multă răbdare. Şi nu uita niciodată că nu eşti tu cel care suferă cel mai tare pe lumea asta. Nu ai un ochi? Să ştii că există oameni orbi cu desăvârşire. Ai de ani de zile o anumită boală? Alţii suferă de boli aducătoare de moarte. Ţi-ai pierdut copilul? Altul şi-a pierdut amândoi copiii. Ai suferit vreo pierdere mare? Altul a ajuns să cerşească pe drumuri.

Aceste cuvinte nu-ţi sunt de ajuns? Atunci adu-ţi aminte de Iov – stâlpul neclintit al răbdării. Cine a sărăcit mai mult ca el? Şi cei mai săraci dintre oameni rămân măcar cu ceva care se poate numi un acoperiş deasupra capului, dar el a rămas sub cerul liber. Şi cei mai săraci oameni au o haină, pe când el a rămas gol. Cine a suferit mai mult decât el? A avut zece copii şi i-a pierdut pe toţi într-o clipită. Cine a fost lovit de o boală mai înfricoşătoare? Era plin de răni şi de viermi din cap până în picioare. Dacă şi una din aceste nenorociri este de nesuportat, gândiţi-vă ce om a fost acela care a avut puterea să le îndure pe toate la un loc şi fără să aibă nici cel mai mic sprijin din partea celorlalţi. Vedeţi, doar, cu toţii, atunci când suferim, avem alături de noi pe cineva care să ne mângâie. Însă Iov nu a avut pe nimeni. Dimpotrivă, a băut şi paharul trădării prietenilor săi, nerecunoştinţa celor cărora le făcuse bine, mânia şi deznădejdea femeii sale şi batjocura semenilor săi.

După toate acestea, îţi poţi da seama de mărinimia sufletului lui Iov, care suferind mai mult decât oricare om de pe lume, nu a spus nimic din câte scot pe gura lor oamenii mici la suflet. Nu a zis: „Mi-am învăţat copiii să fie oameni buni şi cu frică de Dumnezeu, ca să-i pierd înainte de vreme. Am făcut milostenie şi i-am ajutat pe cei nenorociţi ca să pierd toată averea mea. I-am îmbrăcat pe săraci şi i-am îngrijit pe bolnavi ca să zac acum bolnav, pe necurăţii. Iată cum m-a plătit Dumnezeu pentru binele pe care l-am făcut”.
Sursă: maicafilofteia.blogspot.ro

Lasă un comentariu