„Rugaţi-vă neîncetat”, spune Sfântul Apostoi Pavel (I Tesaloniceni 5, 17). O casă este binecuvântată când lucrul de zi cu zi este dus la împlinire cu rugăciune.
Mâncarea pregătită cu dragoste şi rugăciune e binecuvântare pentru cei ce se împărtăşesc din ea. Ne putem ruga şi în timp ce ne îmbrăcăm, spunând: „Doamne, îmbracă-mă cu dreptatea Ta”. La ieşirea şi la intrarea în casă, putem să ne rugăm aşa: „Doamne, binecuvântează intrarea şi ieşirea mea”. Se pot spune rugăciuni asemănătoare şi pentru alte ocazii. Semnul crucii şi o rugăciune de călătorie trebuie făcute înainte de a pleca la orice drum.
Într-una din zicerile Părinţilor Pustiei, citim că bucatele pregătite de un călugăr erau foarte apreciate de fraţi. Fiind întrebat într-o zi ce lucruri deosebite amesteca în felul lui de a găti, a răspuns că nu era decât un fel de mâncare cu linte fiartă. Numai după multe insistenţe a sfârşit prin a-şi mărturisi secretul, şi anume că la fiecare etapă de pregătire a mâncării spunea o rugăciune de pocăinţă.
Rugăciune pentru înţelegerea în familie, către Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia
26 August
O, sfinţită pereche, Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, fericiţilor soţi şi vitejilor pătimitori! Auziţi-ne pe noi, care ne rugăm vouă cu lacrimi, şi trimiteţi asupra noastră toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre, şi rugaţi-L pe Hristos Dumnezeu să ne miluiască şi să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre. Aşa, Sfinţilor Mucenici primiţi glasul rugăciunii noastre, şi izbăviţi-ne cu mijlocirile voastre de foamete, de molimă, de cutremur, de potop, de foc, de grindină, de sabie, de năvălirea celor de alt neam şi de războiul cel dintre noi, de moartea năprasnică şi de toate nevoile, necazurile şi bolile, ca pururea fiind întăriţi cu rugăciunile voastre sa preaslăvim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună şi Celui Fără de început al Său Părinte şi Preasfântului Duh, în vecii vecilor. Amin
Folosul rugăciunii
Folosul rugăciunii este împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor și mântuirea sufletului, indiferent că o facem cu gura, prin cuvânt, cu mintea sau cu inima. Fiecare, cum îl îndeamnă cugetul, duhul și duhovnicul, așa să se roage.
L-a întrebat cineva pe părintele Paisie Olaru:
– Care este, Părinte, folosul rugăciunii, în general, și al rugăciunii inimii, în special?
– Folosul rugăciunii este împlinirea scopului ei, adică iertarea păcatelor și mântuirea sufletului, indiferent că o facem cu gura, prin cuvânt, cu mintea sau cu inima. Fiecare cum îl îndeamnă cugetul, duhul și duhovnicul, așa să se roage. Numai să nu piardă mântuirea. Acea rugăciune este mai de folos, care izvorăște lacrimi de umilință, care ne ajută să părăsim păcatele și să creștem în dragoste, în smerenie și în credință. Fiecare să se roage cu rugăciunea care îl ajută să sporească mai mult în fapte bune și pocăință.
Surse: Maica Magdalena – Sfaturi pentru o educație ortodoxă a copiilor de azi; Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc I, Ediția a VI-a.
🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro
🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw
Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura
Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.
Doamne ajută!