Sfaturi Duhovniceşti

Unele dureri, necazuri, suferinţe sunt de la demoni! Uite ce poţi să faci pentru sănătate, pace şi izbăvire:

„Deoarece picioarele și mâinile mă dor cumplit din pricina reumatismului, nu cumva este de la demoni? …Ce să fie când văd în vise fiare sălbatice?”

Să nu vedem lucrarea diavolească acolo unde nu există.

Întrebarea către marele Avva Varsanufie: „Deoarece picioarele și mâinile mă dor cumplit din pricina reumatismului, nu cumva este de la demoni? …Ce să fie când văd în vise fiare sălbatice?”

Răspuns: „Nu te necăji, dragul meu; căci nu este de la demon cum crezi tu… Cât despre fiarele sălbatice care-ți apar în vise sunt închipuirile demonilor, vrând ca prin acestea să te amăgească. Însă Domnul îi va nimici pe ei prin puterea cuvântului Său. Amin”.

O tendință pe care o au astăzi oamenii

Și astăzi, în secolul nostru, pentru că nu avem curajul să înfruntăm lucrurile așa cum sunt și vrând să mergem pieziș dăm vina pe altceva, există tendința ca oamenii să dea ușor vina pe demoni.

Astăzi se iau și se dau farmece. Doar dintr-o sută de ori, există posibilitatea, cu adevărat, să fie din pricina farmecelor. Că există farmece, este adevărat.

Dar dacă auzi dintr-o sută de oameni care spun că li s-au făcut farmece, doar un singur caz din acestea este adevărat. Celelalte nouăzeci și nouă de cazuri sunt doar închipuiri.

Și nu doar atât. Foarte des- cel puțin eu întâlnesc asta foarte des – oamenii au atâta convingere în ceea ce spun, încât nu este cu putință să le spui că lucrurile nu stau așa. Sunt convinși că îi înconjoară demonii, că îi vânează demonii, că demonii nu le dau pace, că au demoni în ei.

Foarte mulți sunt cei care cred asemenea lucruri.

Astăzi vom ține seama de cunoștințele pe care le avem. În domeniul acesta știm destule și putem ușor să spunem că nu sunt de la diavol multe din cazurile pe care noi le considerăm că sunt.

Că există demoni, că demonii lucrează este foarte adevărat. Dar una este să apară sute de cazuri provocate de diavol și alta este să apară doar zece sau cinci.

După cum ați auzit, monahul vedea în visele lui și fiare sălbatice. Avva Varsavufie dacă ar fi trăit astăzi, n-ar fi spus aceste lucruri.

Referitor la fiarele sălbatice pe care le vedea în vise, spunea că sunt închipuiri demonice. Cel care a întrebat credea că și durerile de reumatism pe care le avea erau de la demoni, dar Avva, care știa multe, i-a răspuns: ,,Nu, acestea nu sunt de la demoni”. Așadar, astăzi putem cu ușurință să spunem, și cred că și Avva Varsavufie ar fi spus la fel dacă ar fi trăit astăzi, că fiarele sălbatice pe care le vedea în vis nu sunt închipuiri demonice. Că pot fi și închipuiri demonice, este adevărat. Accentuez aceasta, fără să spun mai mult. Am avut prilejul să spunem ce sunt visele, de unde provin, că pot fi atribuite și diavolului, dar ele de foarte multe ori se datorează altor cauze.

Dacă Avva Varsanufie ar fi trăit în vremea noastră și ar fi primit o astfel de întrebare ar fi spus: ,,Da, fiarele sălbatice pot fi de la demoni, dar pot și să nu fie. Lucruri ciudate pot veni la om și prin vise, dar pot veni și atunci când este treaz”!

Arhimandrit Simeon Kraiopolous
Surse: „Sufletul meu, temnita mea”, Ed. Bizantină, 2009

🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro

🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw

Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura

Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.

Doamne ajută!

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments