Uneori ajungem să îl contestăm pe Dumnezeu pentru necazurile pe care le avem în viață sau poate pentru neajunsuri. Oare ne-am gândit că toate astea ni se întâmplă de fapt cu un scop? Oare ne-am gândit că nu ne va da niciodată mai mult decât putem duce sau mai puține decât am avea realmente nevoie?
Povestea de mai jos are o lecție puternică în spate, din care putem cu toții să învățăm…
Se spune că demult, un om l-a întrebat pe un călugăr:
– Părinte, cine-i cu adevărat drept înaintea lui Dumnezeu ? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalțe singur în văzduh.
Este oare acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu, asemenea sfinților ?
– Nu, fiule, nici vorbă de asta!
– Dar am auzit povestindu-se și despre un om ce putea să meargă pe apă.
Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu ?
– Nici acesta nu este cu adevărat drept în fața sa.
– Dar atunci, cine este drept ?
– Este cel ce-și trăiește viața liniștit, în credință și cu frică de Dumnezeu.
Dragul meu, dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi. Rostul nostru este de a fi buni creștini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să te înalți în văzduh cu trupul, căci doar sufletul trebuie să ți se înalțe spre cer, prin rugăciuni și fapte bune.
Nici nu trebuie să mergi pe ape, însă sufletul trebuie să rămână mereu deasupra păcatelor și să nu se afunde în ele.Doar așa, având un suflet curat, poți duce și o viață curată. Doar așa, te poți chema bun creștin și poți spera la mântuire.
Cel cu inima curată se va deosebi de ceilalți, astfel, după viața sa liniștită și după traiul cumpătat.
Acela este un om drept și înaintea oamenilor, și înaintea lui Dumnezeu.
