Ne-a povestit fratele B. C. din Vrniaţa: „Timp de şase ani am băut apă doar prin sanatorii.
Medicul mi-a spus că aveam un început de tuberculoză. Şase ani s-au scurs şi îmi mai rămăseseră de trăit nu mai mult de trei luni.
Pe atunci nu mergeam la biserică, nu ştiam de Dumnezeu, nici de Evanghelie. A început războiul şi am fost închis. În lagărul de concentrare, unde am fost aproape ca un sclav, a venit un om care citea Noul Testament.
Însuşi Dumnezeu cred că l-a trimis, căci în fiecare zi îmi propunea să citim împreună. Atunci sufletul meu s-a deşteptat şi am devenit foarte neliniştit în privinţa mântuirii mele. Frica pentru suflet a întrecut frica pentru trup.
Când am văzut că sufletul meu este bolnav mai mult decât trupul, am încetat să mai lecuiesc trupul. Şi atunci trupul a început să se îndrepte, ca în cele din urmă să se facă pe deplin sănătos. Şi cu cât se înzdrăvenea sufletul, se înzdrăvenea şi trupul.
În afară de mine, pe încă zece nefericiţi prieteni ai mei i-a povăţuit la citirea Noului Testament. Cu toţii ne-am trezit şi ne-am întors sufletele către Domnul nostru Iisus Hristos, împlinind pravila de rugăciune şi de vieţuire după cum înţelegeam noi. Când ne-am întors însă din prizonierat şi am mers să întrebăm pe preoţi despre modul în care ne făceam pravila, am aflat că nu ne înşelasem nicicum.
Însuşi Dumnezeu ne-a dat învăţătură şi călăuzire acolo.”
Sursă: triadikon.ro
