Sfaturi Duhovniceşti

Din minunile Maicii Domnului petrecute în zilele noastre

„Iisus Hristos, ieri și azi și în veci, este același” (Evr. 13, 8). Dumnezeu și toate cele cerești nu se află sub stăpânirea timpului, ci stăpânesc timpul, și lucrează cu aceeași putere în orice timp și loc. Minunile Maicii Domnului in zilele noastre sunt la fel de numeroase ca și în trecut, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu dăruind toate cele de folos celor ce aleargă cu credință și cu dragoste la Sfânt Acoperământul ei.

Minune la icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultatoare”

Dimitrios Dimitrakopoulos din Farsala ne istorisește o minune recentă a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea”, așa cum a trăit-o el însuși, spre slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Pe 9 septembrie 2014, sfânta icoană a Maicii Domnului „Grabnic Ajutătoare” din Sfânta Mănăstire Dohiariou se afla la metocul sfintei mănăstiri din Sochos (regiunea administrativă Tesalonic).

Eu adunam roșii în satul Paliopirgos, lângă Trikala. Plouase mult și adunatul roșiilor se făcea cu greutate. Un producător local cu o foarte bună producție de roșii mi-a arătat terenul său de unde trebuia să-i strâng roșiile.

În acel moment, vremea era închisă și ploua, fiind cu neputință să-mi fac treaba. Atunci eu i-am spus omului că voi merge la Sochos să mă închin la sfânta icoană a Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”. (n. red.: între Paliopirgos și Sochos sunt aproape 300 de km.)

El a scos din buzunar 20 de euro și m-a rugat să aprind și pentru el o lumânare, pentru ca Maica Domnului să îl ajute să adune recolta de roșii.

I-am spus că o voi ruga pe Maica Domnului, să nu îi fie teamă. Acestea s-au petrecut pe la 11 dimineața. Astfel, am plecat, parcă zburând, plin de bucurie la gândul întâlnirii cu Împărăteasa mea de aur, adăpostul meu cel de necuprins cu mintea, nădejdea mea cerească, și am ajuns la metoc când în biserică toți cei prezenți cântau Paraclisul Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”.

Cuprins fiind cu totul de bucurie, am început să cânt și eu cu putere, din adâncul sufletului meu, cu dragoste și smerenie, îndreptând către Maica Domnului multe rugăciuni, una dintre ele fiind cea pentru producătorul de roșii.

Când Paraclisul a luat sfârșit, l-am văzut pe Părintele Grigorie, duhovnicul meu, și pe ceilalți părinți, și, în timp ce vorbeam cu ei, mi-a sunat telefonul: era producătorul din Trikala, care mi-a spus că, ceva mai devreme, chiar în momentele când noi cântam Paraclisul, vremea dintr-o dată s-a înrăutățit și mai mult, iar el a mers pe câmp să vadă ce se întâmplă.

Și, ce a văzut atunci? În timp ce peste tot în jur era un potop de nedescris, pe ogorul său ploaia se oprise! Acest eveniment minunat, petrecut în mod vădit prin puterea Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, a continuat timp de câteva zile în acele locuri, atât timp cât oamenii au avut nevoie să-și adune roșiile de pe câmp.

Am auzit mai apoi că în acel sat a fost adusă o copie a icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, urmând ca în fiecare an, de 1 octombrie, icoana să fie prăznuită de întreaga obște a creștinilor din acel ținut.
Sursă:

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments