Când blestemăm pe draci zicem așa: „Să învie Dumnezeu și să risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui toți cei ce-L urăsc pe El”
Spunea unul dintre Sfinții Părinți: “Să mă credeți că nimic nu tulbură, nu scârbește, nu rănește, nu pierde și nu mâhnește pe draci și pe însuși satana, decât a cugeta asupra psalmilor și a citit cu stăruință Psaltirea.
Căci toate cărțile spre folos ne sunt şi nu puțină supărare le fac dracilor, însă nu așa cum le face Psaltirea. Pentru aceia, să nu o trecem cu vederea pentru că, noi, cugetând psalmii, pe de o parte, pentru noi înșine ne rugăm, iar pe de alta, îi blestemăm pe draci.
Când zicem: „Miluiește-mă Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, curățește fărădelegile mele”, sau: „Nu mă lepăda pe mine, în vremea bătrâneților, când va slăbi puterea mea, să nu mă lași pe mine”, ne rugăm pentru noi.
Iar când blestemăm pe draci zicem așa: „Să învie Dumnezeu și să risipească vrăjmașii Lui și să fugă de la fața Lui toți cei ce-L urăsc pe El”; și iarăși mai putem zice: „Risipește neamurile celor ce voiesc războaie și fapta desfrânării. Sau: ‚Văzut-am pe cel necurat înălțându-se și ridicându-se ca cedrii Libanului și am trecut și, iată, nu mai era. Și l-am căutat și nu s-a aflat locul lui”.
Sau: „Văzut-am pe cel necurat înălțându-se și ridicându-se ca cedrii Libanului și am trecut și, iată, nu mai era. și l-am căutat și nu s-a aflat locul lui”.
Ori, putem zice: „Armele lor să intre în inimele lor și arcurilor lor să se zdrobească. Groapă au săpat și au deschis-o și vor cădea în groapa pe care au făcut-o întoarce-va durerea lui la capul lui și nedreptate lui se va coborî pe creștetul lui”. Cu unele cuvinte, ca acestea, blestemăm pe draci.”
Extras din ”Cuvintele duhovniceşti ale Sfinţilor Părinţi”, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava 2003, pag. 266-267
🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro
🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw
Roagă-te zilnic! Rugăciunea este de mare ajutor pentru o viață tihnită. Nu uita că în zilele de post rugăciunile sunt mult mai puternice. Vă puteți ruga atât pentru voi dar și pentru cei din familie și prieteni.
Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.
Doamne ajută!