Uită-te atent la tine şi nu spune că nu eşti mândru. Afirmând aceasta îţi vei manifesta mândria – eşti orbit de ea.
Uită-te atent la tine şi nu spune că nu eşti mândru. Afirmând aceasta îţi vei manifesta mândria – eşti orbit […]
Uită-te atent la tine şi nu spune că nu eşti mândru. Afirmând aceasta îţi vei manifesta mândria – eşti orbit […]
E greşit să sperăm că persoanele din jur se vor schimba în bine, chiar atunci când nu există niciun indiciu
Vine deunăzi o biată creştină din Bucovina. „Domnu părinte – aşa vorbesc ei -, vai de mine, ne-o intrat în
Deci, nu te mâhni, iubite frate, ci adu-ţi aminte de Proorocul Isaia ce zice: „De batjocorirea oamenilor nu te teme
Adeseori bolile sunt țipătul corpului că facem ceva ce ne face rău (comportamente, gânduri, emoții). Corpul pune la vedere ceea
În fiecare zi ar fi bine să ascultăm măcar un cântec, să citim ceva bun, să vedem ceva frumos şi
O dată, patru ucenici au vrut să se întreacă. Zis şi făcut. S-au aşezat toţi într-o încăpere şi au decis
Mintea este ochiul sufletului întreg. Mintea este fereastra sufletului spre Dumnezeu. Când mintea e curată, luminată şi deschisă spre Dumnezeu,
Dacă ai probleme financiare, dacă simți că te afunzi tot mai mult într-o prăpastie atunci când vine vorba de bani,
Preaputernice şi slăvite Doamne, Iisuse Hristoase! Tu, Care ai venit în lume să tămăduieşti neputinţele oamenilor, Care nu ai venit
Dumnezeu a pedepsit până şi cu lepră. Deci lepra şi orice lepră, urmărite la obârşiile ei, arată că păcatul sufletului
O, preasfinte si intru tot laudate, Mare Mucenice Mina, si de minuni facatorule; primeste aceasta rugaciune de la mine nevrednicul
Te-a înjurat cineva? Tu spune-i cuvinte de laudă. Te-a lovit? Tu arată-i răbdare. Te-a scuipat şi te-a umilit? Tu gândeşte-te
– Părinte, aud multă lume vorbind de rău… – Da, de multe ori suntem înclinaţi să vorbim de rău pe
Da, ai dreptate, o alegere proastă îți face viața proastă. Dar viața, oricât de proastă ar fi, are marele avantaj
În mod personal ne plângem păcatele, dar patimile noastre sunt tot aceleaşi care stăpânesc lumea. Astfel, ceea ce trăim nu