Unde este raiul şi iadul?

Mă frământa gândul cu întrebarea dacă raiul şi iadul sunt numai într-un singur fel indiferent de felurimea faptelor!? Pentru a mă lămuri şi în această privinţă, Bunul Dumnezeu îmi arată următoarele:

Raiul, se găseşte la Răsăritul Soarelui, cu orientarea spre răsărit, deasupra, pe pământ ca o grădină prea încărcată de roduri coapte.

Iadul, se găseşte tot în acelaşi loc, dar dedesubt, în pământ, cu orientarea spre apus.

O vie dorinţă a sufletului meu, era de a cunoaşte şi de a şti despre tainele dumnezeieşti ale raiului şi ale  iadului. De aceea, în rugăciunile mele ceream şi acest lucru, de a vedea cum sunt şi unde sunt. Bunul Dumnezeu nu a trecut cu vederea rugăciunea mea, a îndeplinit-o pe cât a crezut că-mi face trebuinţă, şi nu odată pe amândouă şi nici pe una în întregime, ci după nedumeriri  îmi da cunoştinţă, iar ele au venit în sufletul meu, pentru a le dori şi mai mult.

Mă frământa gândul, cum satanele duc sufletele legate la iad şi cum sunt acele porţi de aramă ale iadului, pe care Mântuitorul Iisus le-a sfărâmat şi cum arată portarii care păzeau porţile?

Într-o zi, era în anul1952, după rugăciunea de seară mi s-au arătat următoarele:  Eram pe marginea unui drum, împreună cu un grup de tineri, toţi îmbrăcaţi în alb. Locul din jur părea a fi o grădină de zarzavat cu straturi şi pomi. Drumul mergea spre răsărit şi era foarte pietros. Deodată, a început să se audă scâncete, plâns şi strigate de groază venind din jos. Mă uit şi văd o ceată de 10-15 oameni, legaţi pachet şi înfăşuraţi cu un lanţ gros, care urcau, fiind mânaţi din urmă de nişte negrii ce-i loveau straşnic cu nişte bice. In acest timp, negrii râdeau de ei şi-i judecau bătându-i până ce au ajuns în dreptul meu. Atunci, am luat un ardel iute roşu de pe un strat, l-am rupt pe la mijloc şi l-am aruncat pe spatele negrului care era aproape de mine. Pe acesta, ardelul l-a ars fiind în pielea goală, a ţipat de usturime dând să mă lovească cu biciul, nu a reuşit, biciul a lovit pe tinerii cu care eram şi care mă protejau. Tinerii în alb, mi-au zis să ieşim la drum şi să pornim război cu ei. Am ieşit la drum, şi am început să aruncăm cu pietre în negrii aceia. Loveau şi ei cu bicele dar nu mă nimereau, în schimb eu îi nimeream şi loveam cu toate pietrele ce le aruncam  în ei. Atunci  au  rupt-o  la  fugă,  iar  pe  oamenii ce-i aveau legaţi îi duceau cu o repeziciune uimitoare. Se făceau în faţa noastră nişte munţi din piatră acoperiţi din loc în loc cu tufişuri. Din munţi ieşeau o mulţime de negrii ce aruncau înspre noi cu pietre. Câte o piatră mă mai atingea şi pe mine. În timp ce urcam, căutam pe jos pietre ascuţite cu care loveam în plin împreună cu tinerii îmbrăcaţi în alb pe acei harapi negri ce ne-au urmărit aruncând după noi cu pietre până ce am ajuns undeva sus, de unde nu am mai văzut nimic. Am observat că acele pietre care se vedeau, erau din pucioasă vânătă, despre care se spunea că era foarte puternică. M-am uitat în dreapta mea şi am văzut un deal din piatră de cremene şi granit în care era o poartă din aramă orientată înspre apus. Poarta era de culoare roşcat-arămie lucrată în nituri. Am căutat să văd unde sunt balamalele şi încuietoarea şi nu am putut vedea. Era ca o placă mare care se deschidea  pe dinăuntru. Am mai urcat un pas şi cineva de la spate, nu ştiu cine era şi cum arăta că nu i-am vazut faţa, mi-a arătat o văgăună pe dedesupt în acel munte. Acolo jos, era o bătătură cu o intrare, iar pe jos se vedea că doarme cu faţa în jos unul îmbrăcat în alb.
Cel din spatele meu mi-a zis:

– Ia piatra cea mare de acolo şi arunc-o în capul aceluia ce doarme jos ca să piară!   Dar eu i-am zis:

– Dacă este îmbrăcat în alb, nu pot să-l ucid! Îl las să trăiască!

Mergând mai înainte, îmi arată un loc unde munceau din greu nişte oameni săpând şi adunând pucioasă pe o platformă. Atunci, îmi zice:

–Răstoarnă şi împrăştie pucioasa pe care au lucrat-o!  Eu, am zis:

– Cu greu aceşti lucrători au muncit şi au adunat-o şi eu să le stric munca lor? Nu se face pentru mine!Şi dacă nici a doua oară n-am ascultat de sfatul lui, atunci s-a sculat acela ce dormea pe jos şi era îmbrăcat în alb şi cineva de la  spate  m-a  cuprins  în  braţe  şi  voia  să mă arunce într-o apă mare ce se auzea că face mare zgomot. M-am opus şi am întrebat:

– Cât de adâncă şi lată este apa?    Iar acela mi-a zis:

– De 15.000 de stadii.   Atunci, eu i-am zis:

– Nu pot să înnot atâta şi mă voi pierde aici! Am pus piciorul pe o stâncă de granit şi m-am eliberat din strânsoare aceluia care m-a cuprins în braţe şi care dispăruse, nu i-am văzut faţa. Am ieşit de acolo, trecând pe lângă stânca de granit, de la baza căreia ieşea o apăfoarte frumoasă şi curată ce curgea la vale. De aici am luat-o înapoi pe acel drum, pe lângă care, am văzut multe grupuri de oameni legaţi în lanţuri, unul după altul şi care urcau înspre munţii de pucioasă loviţi din părţi cu biciul de către harapi negrii.

Sursă: parinteleilarionargatu.ro

Lasă un comentariu