Sf. Nichita Mărturisitorul s-a născut în Cezareea Bitiniei (nord-vestul Asiei Mici) într-o familie evlavioasă. Mama lui s-a stins din viaţă la opt zile de la naşterea sa iar Filaret, tatăl lui, s-a călugărit. Copilul a rămas în grija bunicii care l-a crescut într-un adevărat spirit creştin. Încă din copilărie, Sf. Nichita frecventa biserica şi a devenit ucenic al pustnicului Ştefan. Cu binecuvântarea sa, Sf. Nichita s-a dus la Mănăstirea Mydicia unde egumen era Sf. Nichifor(13 martie)
După şapte ani de viaţă sfântă la mănăstire, cunoscut pentru regulile drastice impuse în viaţa monahală a mănăstirii, Sf. Nichita a fost hirotonit preot. Sf. Nichifor, cunoscînd viaţa curată a tânărului călugăr, i-a încredinţat conducerea mănăstirii atunci când el însuşi s-a îmbolnăvit.
Nedoritor de putere, Sf. Nichita s-a dăruit iluminării şi bunăstării mănăstirii sale, cârmuind pe fraţi prin propriul său exemplu de viaţă. Curând, viaţa sfântă a vieţuitorilor a atras la mănăstire mulţi oameni căutînd mântuire. După mai mulţi ani, numărul călugărilor a crescut la o sută.
La plecarea către cele sfinte a Sf. Nichifor, fraţii l-au vrut toţi ca egumen pe Sf. Nichita. Domnul l-a dăruit pe Sf. Nichita cu harul facerii de minuni. Prin rugăciunile sale un copil surdo-mut şi-a recăpătat graiul; două femei posedate s-au vindecat; un om şi-a recăpătat minţile şi mulţi alţi bolnavi s-au vindecat de rănile lor.
În acei ani, sub împărat Leon Armeanul (813-820), erezia iconoclastă a renăscut şi s-au înteţit din nou opresiunile. Episcopi ortodocşi erau scoşi din funcţie şi exilaţi. În 815 la Constantinopol s-a întrunit un consiliu al ereticilor în cadrul căruia s-a hotărât alungarea Patriarhului Nichifor (806-815), alegînd în locul sfinţiei sale un mirean eretic pe nume Teodot. De asemenea, episcopii ortodocşi exilaţi au fost înlocuiţi cu eretici.
Împăratul i-a adunat pe toţi capii monahali încercînd să-i aducă la eretismul iconoclast. Printre ei se afla şi Sf. Nichita, care a stat drept în credinţa sa. Urmînd exemplul său, toţi ceilalţi au rămaşi credincioşi cinstirii sfintelor icoane. Astfel, toţi aceia au fost aruncaţi în temniţă. Sf. Nichita a răbdat toate chinurile cu curaj şi i-a încurajat în dreapta credinţă şi pe ceilalţi prizonieri.
Văzînd acestea, împăratul şi falsul patriarh Teodot au încercat să-i păcălească pe episcopii ortodocşi şi pe cei rămaşi credincioşi învăţăturii ortodoxe, spunîndu-le că vor fi eliberaţi cu o singură condiţie, şi anume să primească Sfânta Împărtăşanie din mâna pseudo-patriarhului Teodot.
Multă vreme sfântul nu a vrut să se împărtăşească cu un eretic dar a cedat rugăminţilor fierbinţi ai celorlaţi. Sf. Nichita a intrat în biserică unde erau puse sfintele icoane pentru înşelare şi a acceptat împărtăşania. Dar când s-a întors la mănăstirea sa, a văzut că nu s-a renunţat la persecuţia împotriva icoanelor şi s-a căit pentru fapta sa. Întors la Constantinopol, a denunţat cu tărie erezia iconoclastă ignorînd ameninţările împăratului.
Sf. Nichita a fost aruncat în temniţă din nou, unde a stat şase ani, până la moartea împăratului Leon Armeanul. Îndurînd foame şi muncă silnică Sf. Nichita a făcut minuni cu puterea rugăciunii, şi anume conducătorul Frigiei a eliberat doi captivi fără a cere răscumpărare şi trei naufragiaţi pentru care s-a rugat sfântul, au fost aruncaţi pe mal de valuri.
Sf. Nichita s-a săvârşit întru Domnul în 824 fiind înmormântat la mănăstire cu mare cinste. Mai târziu, sfintele moaşte au devenit o adevărată sursă de tămăduiri pentru toţi care veneau să se închine cu credinţă la mormântul sfântului mărturisitor.
Sursă: www.calendar-ortodox.ro
