Acesta s-a născut în Damasc din părinți slăviți. Dobândind înțelepciunea lumii, nu se mulțumi cu aceasta, ci porni să afle și să dobândească înțelepciunea cea duhovnicească. În mănăstirea sfântului Teodosie petrecu împreună cu un monah, pe numele său Ioan Moshu, pe care și-l alese dascăl.
Împreună cu dânsul, sfântul Sofronie cercetă mănăstirile și pustnicii Egiptului. El pururi avea în minte cugetul acesta: „Sporește în toate zilele întru înțelepciunea cea duhovnicească”.Toate câte au învățat împreună le așternură în scris, iar mai pe urmă le adunară în carte numită „Limonariu” pe care sfântul Ioan o dedică prietenului său Sofronie.
Apoi merseră la Roma, unde sfântul Ioan Moshu se mută la odihna cea gătită de Domnul plăcutul Său. Pe patul morții, el îi ceru sfântului Sofronie să-i ducă trupul fie în muntele Sinai, fie în mănăstirea sfântului Teodosie.
Sfântul Sofronie rămase în cetatea Ierusalimului care tocmai fusese izbăvită de asuprirea persană. El fu’ de față la aducerea din Persia a cinstitei Cruci pe care împăratul Heraclie o purtă pe umerii săi până în sfânta cetate. Bătrânul patriarh Zaharia, întors și el din robie, nu mai trăi mult strămutându-se în sălașul său de Sus. În locul său fu ales patriarh Modest care se mută și el la cele veșnice în anul 634.
După dânsul veni ca patriarh sfântul Sofronie. Acesta păstori Biserica vreme de 10 ani cu negrăită înțelepciunea și râvnă. Se ridică în apărarea Ortodoxiei împotriva ereziei monoteliste pe care o osândi în Sinodul de la Ierusalim, mai înainte de osândirea lui al Sinodul al 7-lea Ecumenic.
El scrise „Viața Sfintei Maria Egipteanca”, alcătui „Rânduiala sfințirii Apei celei Mari” și adăugă alte câteva tropare și cântări în felurite slujbe ale Bisericii.
Când califul Omar al arabilor luă în robie Ierusalimul, sfântul Sofronie îl rugă să cruțe viețile creștinilor, ceea ce acela făgădui în chip mincinos. Când Omar începu pe dată să-i jefuiască și să-i pună la cazne pe creștinii din Ierusalim, sfântul Sofronie se rugă lui Dumnezeu cu lacrimi să-l ia de pe pământ dintre cei vii ca să nu vadă pângărirea locurilor sfinte. Iar Dumnezeu îi ascultă rugăciunea și îl luă la Sine pe robul Său preaiubit așezându-l în cereștile locașuri, în anul 644, de pururea mijlocește pentru cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință.
Ca finicul ai înflorit încasa Domnului, cu buna rodire a cuvântului și cu viața ta cea curată ai îndulcit inimile celor ce cu credință te cinstesc pe tine, ierarhe Sofronie.
Petrecând pe pământ viața îngerilor, părinte, te-ai învrednicit în ceruri de fericirea îngerilor. Și acolo roagă pe Hristos să mântuiască pe toți cei ce te laudă pe tine.
Sursă: acvila30.ro
