Sfaturi Duhovniceşti

De ce Dumnezeu ne supune încercărilor de tot felul? Îi place să suferim?

Întreaga lume trece prin încercări grele de toate felurile, ba chiar există mii de persoane care nu mai cunosc nimic altceva în afară de ele. Și totuși, Dumnezeu permite acest lucru. Are un motiv puternic ce îl împiedică să intervină, atunci când vede că pe pământ zilnic mor 200.000 de oameni și totul se întâmplă după săptămâni, luni ori ani de suferință cumplită?

Suferință ce nu se limitează doar la durere fizică, ci și la distrugerea psihică a părinților, de exemplu, care sunt nevoiți să-și vadă copiii murind sub ochii lor, în brațele lor. Inaniția este groaznică, încât moartea devine o adevărată binecuvântare. Sunt absolut convinsă că toți v-ați întrebat de multe ori de ce Dumnezeu nu pune punct suferințelor cauzate de boli grave precum SIDA. Sau de ce Dumnezeu nu intervine în cazul războaielor nemiloase care fac ravagii în lume, distrugând economia, casele, bunul mers al unei societăți. Sau în timpul cutremurelor, inundațiilor, tornadelor, erupțiilor vulcanice, secetei? Sau împotriva terorismului?

Ne-ar mai putea frământa și alte gânduri. Dacă Dumnezeu urmărește un plan ascuns în toate astea, atunci despre ce plan este vorba? În Biblie, Dumnezeu nu este descris ca fiind milostiv? EL nu vorbește despre bunătatea și compasiunea Lui pentru omenire? Și dacă Dumnezeu este atotputernic, înseamnă că este un Dumnezeu al Iubirii, iar suferințele teribile care afecteaza miliarde de oameni ar trebui să nu mai existe.

Reprezentanții creștinismului tradițional sunt incapabili să explice scopul suferinței umane. Mulți presupun că Adam și Eva au fost creația perfectă și completă a lui Dumnezeu, ca apoi să fie puși (“să cădă”) în Grădina Edenului, deoarece diavolul a dejucat planul lui Dumnezeu și i-a împins spre păcat. Însă, cea mai populară idee este că planul lui Dumnezeu urmărește să-i redreseze pe oameni, să fie ca înainte de “cădere“, dar diavolul continuă să se opună, încetinind și dezechilibrând respectivul plan.

Prin urmare, Dumnezeu încearcă cu disperare să repare neplăcerile cauzate de atacul surpriză al Satanei împotriva unui plan prost conceput de EL? Atât pe plan spiritual cât și fizic, umanitatea nu ia în calcul decât efectele negative ce invadează lumea de azi. Ea nu poate înțelege, nici explica care sunt cauzele nenorocirilor sale. Deși multe cărți și articole explică adevăratele cauze ale acestor efecte, este inutil să încercăm să le eliminăm atunci când cauzele sunt ignorate.

Biblia le relevă clar, încât și un copil le poate înțelege. Așadar, de ce îngăduie Dumnezeu suferințele prin care trecem? Când Dumnezeu i-a călăuzit pe evrei în deșert, aceștia au trecut printr-o mulțime de suferințe. A fost pentru ei o călătorie grea, nu aveau ce să mânânce. Apoi Dumnezeu a avut grijă și le-a dat mană, a fost bun și le-a oferit ajutor.

Pare ciudat că Dumnezeul lor nu le-a făcut viața ușoară. Evreii au muncit din greu pentru fiecare masă. Totuși, de ce Dumnezeu nu i-a ajutat mai mult, știind că are multe binecuvântări în rezervele Sale? În cele din urmă, ani mai târziu, Dumnezeu a explicat motivul. În Deuteronom 8, Atotputernicul spune: “te-am ajutat să înveți ce este umilința. te-am învățat să depinzi de mine. Și te-am învâțat că mâncarea nu este totul în viață. Aceasta este ceea ce se întâmplă în acele momente.

Am fost ca un tată care își formează fiul. Este un mod de a vedea suferința dintr – un alt unghi. Acum, te voi face să trăiești într-o țară mai bună. Vei avea mult mai mult decât ceea ce ai avut înainte. Dar iată ce s-ar putea întâmpla. Poate vei spune: Am construit toate aceste bogății de unul singur. Nu am nevoie de Dumnezeu acum. Tu riști să uiți ceea ce te-a învățat Dumnezeu.”

Uneori, vremurile bune ale vieții noastre sunt mult mai periculoase decât cele rele. Iar când Dumnezeu ni le dă pe cele rele, vrea să ne facă mai puternici pentru timpurile bune. Să depindem cu umilință de Domnul, indiferent în ce situație ne aflăm. Dumnezeu recomandă celor bogați din această lume de față să nu fie “aroganți și să nu-și pună încrederea în bogății nesigure, ci tot în Cel care ne oferă din belșug toate lucrurile de care ne putem bucura pentru plăcerea noastră.”

Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu. Dacă te supui lui Dumnezeu, acest principiu va face parte din viața ta, de acum înainte și pentru totdeauna. Suferințele omenirii nu sunt un accident. În realitate, ele sunt unul dintre instrumentele cele mai minunate ale planului lui Dumnezeu de a crea acei fii care au dezvoltat în ei Caracterul Său. Scopul întregii vieți umane este de a dezvolta un caracter perfect, sfânt și drept precum cel al lui Dumnezeu Atotputernic.

Și suferința este direct conectată la construirea acestui caracter. Din moment ce Dumnezeu este îndelung răbdător, este clar că nimeni dintre noi nu poate dezvoltă pe deplin natura și caracterul Său, înainte de a fi învățat valoarea suferinței umane.
Sursă:logosul.ro

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments