Sfaturi Duhovniceşti

Un adevarat MIRACOL! O icoana a Maicii Domnului se incalzeste in timpul rugaciunii

Cu putin timp în urmă, a fost pictată în Georgia o copie a Icoanei Maicii Domnului de la Iveron. Cei în posesia cărora se afla icoana au vizitat apoi Țara Sfântă și Muntele Athos, purtând pictura cu ei.

La scurt timp după această călătorie, icoana a început să facă adevărate minuni, din acest motiv ajungând astăzi să fie numită: „Împărăteasa, aducătoare de bucurie”.

Acum icoana făcătoare de minuni se află în Mănăstirea Ispitirii, din deșertul Iudeii, la nord-vest de Ierihon, mănăstire construită pe locul unde diavolul L-a ispitit pe Domnul nostru Iisus Hristos. În acest loc, un mare miracol s-a petrecut: icoana a început să se încălzească foarte tare, emanând o căldură puternică, iar piatra pe care Domnul S-a rugat, de asemenea, a început să se încingă puternic.

Icoana se simte întotdeauna caldă la atingerea cu mâna, iar atunci când se fac rugăciuni fierbinți înaintea ei, se încălzește din ce în ce mai tare: căldura devine simțită chiar și atunci când credincioșii se apropie aplecându-se pentru a o săruta, mai notează mass-media georgiană.

Cei mai mulți dintre oamenii care spun că au trăit minuni, după ce s-au rugat în fața icoanei, vorbesc despre găsirea unui loc de muncă sau despre fericirea adusă în familie.
Sursă: pildecrestine.ro

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments