Nu de mult aveau să îmi vină spre citire, cu siguranță prin rânduiala purtării de grijă a Lui Dumnezeu față de fiecare clipă de viață a copiilor Săi, următoarea întâmplare din viața Avvei Ioan Colov.
Așadar, stând Avva în chilia sa cufundat în rugăciune și îndeletnicindu-se cu împletitul funiei pentru coșnițe, s-a întâmplat să aibă un vizitator care, vorbăreț din fire, a început fie a-i lăuda lucrul, fie a da glas altor gânduri. La cea de a treia încercare a acestuia de a-i tulbura liniștea, Avva Ioan Colov avea să îi spună niște cuvinte cu puterea biciului Mântuitorului din templu și anume: ”DE CÂND AI INTRAT AICI, AI SCOS AFARĂ PE DUMNEZEU DE LA MINE!”
Tulburătoare cuvinte, menite parcă a trezi și cele mai adormite conștiințe! Nu ai cum să nu le transferi imediat în registrul trăirilor personale și să te gândești la modul cel mai serios dacă nu cumva prin purtarea ta, pe cărări de viață, L-ai scos din casa, gândurile, cugetele și simțirile cuiva, pe Dumnezeu… TĂCERE!
Stai, te gândești, analizezi și pare imposibil a face o radiografie completă a momentelor purtării sau scoaterii Lui Dumnezeu din viața personală sau a celor pe care i-am întâlnit pe cărările vieții, însă, găsesc de cuviință că odată puse în fața conștienței aceste cuvinte, începutul bun poate aduce cu el purtarea de grijă în fiecare moment și loc ne-am afla, astfel încât și dacă uităm a-L lua ca partener de drum, măcar să nu îl scoatem afară prin prezența noastră.
