Ni se spune deoseri că atât cât mintea ne este sănătoasă și trupul va fi. Povestind cu dohovnicul meu mi-a spus că atât cât mintea și sufletul sunt încărcate cu neliniști, griji și toate cele rele, trebuie să ne liniștim și cu evlavie să spunem „Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă”. Atunci mi-am amintit de un fragment din Cuvânt din Sfântul Munte, Omiliile Arhimandritului Efrem, Egumenul Manastirii Vatopedi, in Romania:
Una din patimile vremurilor noastre este împrăștierea minții, răvășirea gândurilor. Ce trebuie să facem pentru a ne vindeca de acest duh al împrăștierii?
Arhim. Efrem: Răspândirea minții, adică hoinărirea minții după cum zic Sfinții Părinți, se poate lupta prin rostirea neîncetată a rugăciunii.
De aceea Sfinții Părinți au lăsat această scurtă rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă”. Iar acest „miluiește-mă” este medicament pentru toate bolile. Au lasat această rugăciune pentru a ne ajuta a nu rosti rugăciuni lungi, deoarece mintea se răspândește; astfel mintea ia putere spre a nu se răspândi. Mintea se mișca neîncetat, chiar și în timpul somnului. De aceea aveți vise pentru ca mintea este tot timpul în lucrare. De aceea Sfinții Părinți spun că prin rugăciunea neîncetata se combate această răspândire a minții. (…)
Sursă: Cuvânt din Sfântul Munte, Omiliile Arhimandritului Efrem, Egumenul Manastirii Vatopedi, in Romania, Editura Reintregirea, Arhiepiscopia de Alba Iulia, 2001
🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro
🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw
Roagă-te zilnic! Rugăciunea este de mare ajutor pentru o viață tihnită. Nu uita că în zilele de post rugăciunile sunt mult mai puternice. Vă puteți ruga atât pentru voi dar și pentru cei din familie și prieteni.
Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.