Sfaturi Duhovniceşti

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul ne sfătuiește cum să avem o viață de familie liniștită

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul ne sfătuiește cum să avem o viață de familie liniștită!

• Mângâierile părinteşti date copiilor le aduc acestora încredere în sine şi îi ajută să înfrunte greutăţile vieţii.
• Când întoarceţi un ceas, nu întindeţi arcul prea tare, ca să nu se rupă. Tot astfel să faceţi şi cu copiii, de îndată ce veţi vedea că se zoresc, să slăbiţi frâul.
• Soţii trebuie să aibă acelaşi duhovnic.
• Dacă membrii unei familii nu vor întoarce “butonul” la aceeaşi “frecvenţă”, adică cea a Bisericii, nu se vor putea înţelege.
• Dacă aţi şti câtă vătămare aduce televizorul!
• Infrânarea şi curăţia tinerilor de astăzi vor fi socotite ca o mucenicie a conştiinţei.
• Căutaţi să se facă voia lui Dumnezeu şi toate vor merge bine.
• Greşelile părinţilor le plătesc copiii.
• Este bine ca părinţii să arate copilului lor că se mâhnesc pentru neorânduielile pe care le face şi să se roage pentru el, iar nu să-l zorească.
• Copilul are nevoie de multă dragoste şi afecţiune, precum şi de multă povăţuire.
• Dacă părinţii, în perioada în care copilul este încă în pântecele mamei sale, se roagă, trăiesc duhovniceşte, copilul se va naşte sfinţit.
• Părinţii trebuie să-i ajute duhovniceşte pe copiii lor încă de când sunt mici, pentru că atunci metehnele lor sunt mici şi uşor se pot tăia.
• Viaţa duhovnicească a mamei va ajuta fără zgomot şi sufletele copiilor ei.
• Soţii trebuie să cultive virtutea dragostei cât mai mult, ca să rămînă uniţi amândoi pentru totdeauna, ca astfel să fie împreună cu ei şi al Treilea, “Preadulcele nostru Iisus”.
• Dumnezeu iubeşte şi poartă grijă multă de perechile care au mulţi copii.
• Dacă o femeie va face avort, vor plăti ceilalţi copii cu boli şi accidente.

🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro

🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw

Roagă-te zilnic!  Rugăciunea este de mare ajutor pentru o viață tihnită. Nu uita că în zilele de post rugăciunile sunt mult mai puternice. Vă puteți ruga atât pentru voi dar și pentru cei din familie și prieteni. 

Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.

Doamne ajută!

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments