Rugăciuni Ortodoxe

Rugăciunile de seară! Rugăciunile de seară ar trebui să devină o obișnuință pentru fiecare bun creștin cu credința în Dumnezeu.

Rugăciunile de seară ar trebui să devină o obișnuință pentru fiecare bun creștin cu credința în Dumnezeu. După o zi grea, obositoare, în care ai păcătuit, cel mai bine ar fi să rostești câteva rugăciuni puternice, să te liniștești și să îi mulțumești lui Dumnezeu pentru tot ce s-a întâmplat peste zi, dar și să ceri iertare pentru toate greșelile făcute.

Că să închei seară creștinește, spune o rugăciune sau mai multe și vei avea un somn liniștitor și în care te vei odihni mult mai bine.

Rugăciunile de seară. Rugăciune scurtă, de seară, pe care o rostești înainte de culcare.
Înainte să te bagi în pat, stinge toate luminile, fă o cruce mare pe pernă și apoi rostește această rugăciune pentru mângâiere, sprijin și binecuvântarea lui Dumnezeu. „Doamne Iisuse Hristoase, în mâinile Tale îți încredințez sufletul meu, Dumnezeul meu. Păzește-mă, binecuvântează-mă, miluiește-mă după mare milă Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, viață veșnică dăruiește-mi.

Îngrădește-mă, acoperă-mă și mă păzește, Doamne, cu puterea cinstitei și de viață purtătoarei Tale Cruci, depărtând de la mine tot răul. Amin”.

Rugăciunile de seară. Rugăciunea puternică a Maicii Siluana Vlad
Maica Siluana Vlad spune că fiecare bun creștin ar trebui să spună o rugăciune în fiecare seară, înainte de culcare. Maica Siluana Vlad sugerează să spui câteva cuvinte către Dumnezeu prin care să mulțumești și să ceri iertare pentru toate de peste zi.

1. „Doamne, îți mulțumesc și te binecuvântez pentru că astăzi…” și trebuie să adaugi motivul pentru care îi mulțumești lui Dumnezeu în ziua respectivă.

2. „Doamne, ajută-mă să iert cum ierți Tu, vino Tu în mine și iartă pe…” și trebuie să adaugi numele celor care consideri că au greșit față de ține și pe care vrei să îi ierți.

3. „Doamne, iartă-mă pe mine pentru că…” și adaugi greșelile și păcatele făcute.

4. „Doamne, ajută-mă, că mâine…” și aici adaugi dorințele tale pentru ziua următoare.

Fie că alegi să spui aceste rugăciuni de seară sau optezi pentru alte rugăciuni înainte de culcare, este important să o spui cu smerenie și credința în Dumnezeu, să nu te strâmbi sau să te gândești la altceva atunci când le rostești

🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro

🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw

Roagă-te zilnic!  Rugăciunea este de mare ajutor pentru o viață tihnită. Nu uita că în zilele de post rugăciunile sunt mult mai puternice. Vă puteți ruga atât pentru voi dar și pentru cei din familie și prieteni. 

Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.

Doamne ajută!

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments