În preajma anului 1930 un bătrân din preajma sfintei mănăstiri Lainici, cunoscut de părinți sub numele de „Moșul Vasile”, făcea var la mănăstire. Într-o zi vine însă trist la starețul mănăstirii, Protosinghelul Visarion Toia.
-Cinstite părinte, am împrumutat pe un vecin al meu din sat cu 7000 de lei, când i-am cerut banii înapoi, nu vrea să mi-i dea. Eu pe încredere i-am dat, fără martori și fără dovadă scrisă. „Fă ce vrei”, mi-a zis. „Dă-mă în judecată”. Iar eu i-am zis: În judecată nu te pot da, însă te dau în judecata lui Dumnezeu.” „Fă ce vrei că mie nu-mi pasă”. Am venit deci, părinte, să dau 40 de slijbe pentru el și Dumnezeu să hotărască.
– Bine, moș Vasile, nu te întrista! Noi facem 40 de slujbe (LIturghii). Să ai încredere că Dumnezeu îl va întoarce și-ți va da împrumutul înapoi. După trei săptămâni de slujbe, moș Vasile vine repede la părintele stareț și-i spune: Cinstite, părinte, vă rog să încetați slujbele, că vecinul mi-a dat înapoi banii.
– Cum ți i-a dat, moș Vasile?
-Iată ce s-a întâmplat: În prima săptămână de slujbe, i-a murit un bou de jug, în a doua săptămână i-a murit celălalt bou, iar în a treia săptămână i se îmbolnăvi copilul de moarte.
Văzând pedeapsa lui Dumnezeu, s-a speriat vecinul meu și a venit la mine în miezul nopții cu banii pe care i-am împrumutat. Eu n-am vrut să-i primesc. I-am zis:” Lasă să facă Dumnezeu dreptate!”. Iar el a căzut în genuchi în fața mea și cu lacrimi m-a rugat să primesc banii și să-l iert, că iată îi moare copilul. Atunci am început și eu a plânge, i-am primit datoria, l-am iertat și vă rog, cinstite părinte, să opriți slujbele și să vă rugați pentru sănătatea copilului, ca nu cumva să moară.
– Bine, moș Vasile, oprim slujbele și ne vom ruga pentru sănătatea și vindecarea copilului. După puține zile copilul s-a făcut sănătos și trăiește și astăzi.
