Rugăciuni Ortodoxe

Rugăciunea de dimineață a Părintelui Arsenie Boca! Spune aceste cuvinte imediat cum te trezești și îți va merge bine toată ziua

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, ca să rămân cu pace în Tine, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac și astfel, ținând la mine, să Te pierd pe Tine!

Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte și în inimă mai mult decât fulgerul pe cer, ca să fiu luminos toată ziua aceasta!

Doamne, Cela ce vii în Taină între oameni, ai milă de noi, ia-ne de mână și ne condu cu Lumina Ta pe Calea Adevărului Tău, la Viață. Înfierbântează, Doamne, inimile noastre pentru Tine, ca să trecem frumos și cu folos darul acestei zile!

Ajută-ne, Doamne, să ne vedem pe noi înșine în Lumina cea Adevărată, ca să ne înțelegem greșelile, și dă-ne un impuls puternic să ne îndreptăm necontenit, mergând pe calea desăvârșirii!

Doamne, Cel ce vii în Taină între oameni, ai milă de noi, vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul Tău cel Sfânt! Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea rămân neputincioase!

Doamne, Cel ce vii în Taină între oameni, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârșiți și cât ești de aproape de sufletele noastre! Fă-ne să-ți dorim prezența și apropierea necontenit, astfel trăind conștient, rămânând în Tine, cultivând gânduri alese și dăruind iubire din toată inima!

Doamne, Lumină sfântă, luminează lumina Ta peste noi și te sălășluiește întru noi, ca să vedem lumină prin ochii Tăi, ca să Te vedem pe Tine în toată făptura pe care o întâlnim!

Doamne, învață-ne să iubim așa cum ne iubești Tu pe noi și fă-ne să trăim în veci prin Viața Ta!

Lumina și Bucuria noastră, slavă Ție!

Amin.

Sursa: Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, ortodoxia.me

🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro

🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw

Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura

Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.

Doamne ajută!

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments