Rugăciuni Ortodoxe

Rugăciunea către Sfântul Mucenic Dasie se spune pentru dezlegarea mrejelor de tot felul, ispitelor, necazurilor și pentru îndepărtarea primejdiilor de la familia ta!

Sfinte Mucenice Dasie, care prin viaţa şi sfârşitul tău ai fost slujitor bineplăcut Domnului şi ai primit de la El cununa biruinţei şi veşnica slavă în Împărăţia Cerurilor, nu ne uita pe noi, cei care trăim pe pământ înconjuraţi de mrejele ispitelor şi ale necazurilor de tot felul. Credem cu adevărat că inima ta cea milostivă şi mult iubitoare de oameni tresare la fiecare suspin al sufletelor împovărate şi te rugăm: ridică mâinile tale spre mijlocire, arătând Prea Dreptului Dumnezeu rănile pe care pentru El le-ai răbdat şi roagă-L să se milostivească spre robii Săi.

Iar noi, cei mult păcătoşi, împărtăşindu-ne din rodul mijlocirilor tale, îţi mulţumim cu dragoste şi recunoştinţă şi te rugăm, Sfinte Dasie, ca cel ce ai primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni, să dăruieşti tămăduire bolilor noastre celor sufleteşti şi trupeşti şi să ne izbăveşti din toate necazurile şi primejdiile. Dă-ne curaj şi putere, Sfinte, pentru a ne mărturisi credinţa cu cuvântul şi cu fapta şi pentru a ne păzi neîntinaţi, asemenea ţie, de părtăşia cu lucrurile cele păgâneşti şi cu toate amăgirile lumii. Pe cei rătăciţi de la dreapta credinţă adu-i cu rugăciunile tale în sânul Sfintei Biserici, pe necredincioşi luminează-i ca să-L cunoască pe Veşnicul şi Atotbunul Dumnezeu şi întregii lumi dăruieşte-i pace şi binecuvântare.

Sfinte Mucenice Dasie, cel ce ai minunat pe îngeri şi pe oameni prin credinţa ta, întăreşte şi credinţa noastră cea slabă şi dăruieşte-i statornicie în vreme de ispite şi prigoane, iar ca cel ce ai primit de la păgâni multe chinuri şi moarte mucenicească, dă-ne şi nouă putere şi răbdare în suferinţele acestei vieţi pământeşti, ca fiind curăţiţi prin ele să intrăm în bucuria Împărăţiei celei fără de sfârşit, unde împreună cu tine, Sfinte Dasie, milostivul nostru ocrotitor, şi cu toţi sfinţii, să slăvim şi să ne închinăm Tatălui Celui fără de început, împreună Unuia Născut Fiului Său şi Prea Sfântului şi Bunului şi de viaţă Făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro

🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw

Roagă-te zilnic!  Rugăciunea este de mare ajutor pentru o viață tihnită. Nu uita că în zilele de post rugăciunile sunt mult mai puternice. Vă puteți ruga atât pentru voi dar și pentru cei din familie și prieteni. 

Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.

Doamne ajută!

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments