Rugăciuni Rugăciuni Ortodoxe

Rugăciune la Icoana Maicii Domnului ,,Trei Bucurii” – Rugăciune mijlocitoare pentru cei ce sunt departe de familiile lor și protectoare a familiilor aflate în nevoi

Chiar și în timpurile noastre, Icoana nu încetează să săvârșească minuni. Ea este mijlocitoare pentru cei ce sunt departe de familiile lor, pentru cei ce și-au pierdut drepturile asupra proprietăților lor și mult ajutătoare și protectoare a familiilor aflate în nevoi.

“Cu întreită bucurie răsplăteşti robilor tăi celor ce te cinstesc, care aleargă la acoperământul milostivirii Tale. Bucură-te, de trei ori fericită de cetele îngereşti, căci te-ai arătat Templu luminat al darurilor Duhului întru Care a umblat Cel Nevăzut şi ți-a lăsat porţile fecioriei nedeschise.

Bucură-te, de trei ori fericită de cetele creştinilor, căci tu dai ajutor celor ce se nevoiesc să umble pe calea rugăciunii smerite, depărtând de la ei toate săgeţile ispitelor. Bucură-te, de trei ori fericită de cetele tuturor Sfinţilor, căci ai întrecut pe toţi cei din cer şi de pe pământ cu strălucirea virtuţilor tale, purtând cununa tuturor laudelor omeneşti şi îngereşti.

În braţele tale ai purtat pe Mântuitorul lumii şi ocrotitor pământesc ai avut pe dreptul Iosif, împreună cu care roagă-Te să fim ocrotiţi noi de mânia vrăjmaşilor nevăzuţi. Primit-ai ca fiu al tău pe cuvântătorul de Dumnezeu Ioan, cel ce s-a făcut tuturor creştinilor înaintemergător pe calea înfierii duhovniceşti. Nu ne uita nici pe noi, nevrednicii robii tăi, care măcar că vieţuim cu nevrednicie, înaintea Ta vărsăm durerile inimilor noastre cu credinţă în milostivirea ta de Maică.

Bucură trista mea inimă cu darurile tale şi la judecată fii mie Părtinitoare, că nu am roade de fapte bune pe care să le aduc Stăpânului. Nimic vrednic de mântuire nu am lucrat în această viaţă şi de legăturile patimilor mă văd ţinut. O, vai, ticălosul de mine, că voinţă liberă având, m-am făcut rob răutăţii şi întru cinste fiind aşezat m-am făcut mai necinstit decât dobitoacele pururea săvârşind fapte întunecate. Dar alerg la Tine ca la O Milostivă Apărătoare, ca să întorci de la mine mânia cea dreaptă a Stăpânului.

Pe toţi ne primeşte sub acoperământul milei tale, ca pururea să-ți aducem mulţumire după vrednicie şi să aflăm uşa vieţii veşnice, cea prin care au intrat toţi Sfinţii. Amin.”

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments