Rugăciuni Ortodoxe

Rugăciune de 5 minute pe care să o spui în fiecare zi, când faci o pauză! Dacă o spui cu toată dragostea şi cu toată puterea ta, vei vedea minuni mari! Nu uita să-I mulţumeşti la sfârşit lui Dumnezeu!

Cum să ne rugăm când nu avem timp

Să ne rugăm scurt și des, atunci când programul nostru de activități este aglomerat. Şi Dumnezeu, văzând străduinţa noastră, dragostea noastră pentru rugăciunea aia mică de cinci minute, va păstra harul Său asupra noastră pe toată vremea cât noi vom fi ocupați cu treburile.
Cum sfătuiți să se roage oamenii care au un program foarte încărcat: școală, facultate, serviciu?

Scurt și des. Asta e. Când? N-ai timp? Toți avem timp să ieșim să mâncăm. Păi, înainte de a mânca: cinci minute, cinci minute. Credeți-mă, chiar și rugăciunea pe care o spui, Tatăl nostru înainte de masă, dar ce e greu să mai adaugi și Împărate ceresc la asta? Adună-te și fă-o ca pe o închinare Domnului: Împărate ceresc, Mângâietorule…

Zi-o cu toată dragostea şi cu puterea ta, ştiind că nu prea ai timp să te rogi, mulţumeşte Domnului că ai mâncat şi, în timp ce mulţumeşti Domnului, zi şi gândeşte: Doamne, eu toată ziua mi-o pierd în deşert, şi acum Tu mă hrăneşti pe mine, toate cele bune mi le dai mie. Gânduri bune, de rugăciune.

După aceea, te-ai sculat, mulţumeşte-I Lui. Mai ai cinci minute, nu alerga! De ce alergăm? Unde alergăm? Scoală-te cinci minute şi zi, dacă mai ai lângă masa unde mănânci o Psaltire, din care poţi să citeşti un psalm. Păi, nu este? Unde este? Cred că în Lavsaicon e o pildă cu ţăranul care ara şi avea Psaltirea la capătul brazdei şi când ajungea acolo, citea un psalm şi iar ara, şi iar un psalm.

Înţelegeţi, cam asta este şi starea noastră. Nu trebuie mult deodată, dacă avem program încărcat. Şi Dumnezeu, văzând străduinţa noastră, dragostea noastră pentru rugăciunea aia mică de cinci minute, va păstra harul Său asupra noastră pe toată vremea cât noi vom fi ocupați cu treburile.

Nimic nu poate învinge puterea rugăciunii

Să ne smerim înaintea Lui, şi aşa să atragem pe Domnul către noi. Puterea rugăciunii e mare, puternică şi de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.
Să stăruim în rugăciuni fierbinţi, să ne smerim înaintea Lui, şi aşa să atragem pe Domnul către noi. Puterea rugăciunii e mare şi de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Puterea rugăciunii a stins puterea focului, gurile leilor le-a încuiat, mânia vrăjmaşilor a înfrânt-o, războaie a potolit, lupte a curmat, vifore a domolit, draci a gonit, porţile cerului a deschis, legăturile morţii le-a risipit, bolile le-a vindecat, supărările a depărtat, pe vrăjmaşi i-a alungat, cetăţi clătinate a întărit, molimele şi rănile cele trimise de sus le-a îndepărtat şi, în sfârşit, toate feluritele lor grozăvii şi primejdii le-au nimicit. Acestea şi multe altele a făcut puterea rugăciunii.

Rugăciune puternică, la vreme de ispită

Doamne, Doamne, Cel ce ai îngă­duit diavolului să ispitească în Rai pe strămoșii noștri Adam și Eva, spre a le încerca ascultarea și supunerea; Cel ce, de asemenea, ai îngăduit dia­volului să ispitească cu îngrozire și cu grele su­ferințe pe dreptul Iov, robul Tău, pen­tru ca și mai lămurit să se vădească virtuțile și credința lui întru Tine;

Cel ce ai dat îngă­duință satanei să se apro­pie cu ispitire de Însuși Fiul Tău, spre a-L îmbia și a-L momi cu poftele și deșertă­ciu­nile acestei lumi, pentru ca, înfrânt și rușinat, acest duh blestemat să audă din gura Mântuitorului lumii cuvintele: „Înapoia Mea, satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui unuia să-I slujești!”; Cel ce tuturor drep­ților și sfinților Tăi le-ai dat vremi de ispitire și de grele îndoieli, pentru ca, prin ele lămurindu-se, să iasă și să rămână și mai întăriți în credința, în nădejdea, în dragostea și în supu­nerea cea către Tine;

Însuți, Atot­pu­­­­ternice și Preabunu­le Stăpâne, aju­tă-mi și mie în această clipă grea, când duhul satanei îmi tulbură mintea cu îndoieli și cu îmbol­diri, și când vi­clene amăgiri îmi fră­mân­tă inima și sufletul.

Arată-mi, Mi­los­tive, adevă­rul și calea Ta cea dreaptă, pentru ca, biruind uneltirile de acum ale diavolului, să mă pot bucura de cuvintele aposto­lu­lui Tău Iacob, ce zice: „Fericit bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit fă­cân­du-se, va lua cununa vieții, pe care a făgă­duit-o Dumnezeu celor ce Îl iu­besc pe El”.

Dăruiește-mi, Stăpâne, inimă cu­rată și credință tare, pentru ca în aceste clipe să pot cânta dimpreună cu proorocul Tău David: „Doamne, cât s-au înmul­țit cei ce mă necăjesc! Mulți zic sufletului meu: Nu este mân­tuire lui întru Dumnezeul lui! Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu ești, slava mea, și Cel ce înalți fruntea mea! Cu glasul meu către Domnul am strigat și m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui! A Domnului este mântuirea și peste tot poporul Tău binecuvântarea Ta”.

Amin.

🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro

🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments