Rugăciuni Ortodoxe

Rugăciune către Maica Domnului în cinstea icoanei Sale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”. Rugăciune puternică ce te ferește de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi

Rugăciunea către Maica Domnului în cinstea icoanei Sale „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră” te ferește de vrăjmașii văzuți și nevăzuți.

Roagă-te și tu ca Maica Domnului să te ajute să treci peste greutăți:

O, Apărătoare a neamului creştinesc, Maica Celui ce ţine toate cu dreapta Sa, a lui Hristos Dumnezeul nostru! Revarsă asupra noastră milele şi darurile Lui ca să nu ne înfricoşăm noi de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, că celor ce nădăjduiesc spre Tine ai zis:

„Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”.

Păzeşte adevărata şi sfânta noastră Dreptmăritoare Biserică şi locaşul acesta de dezbinări şi eresuri şi pune început de pocăinţă poporului nostru.

Întoarce ţara noastră pe calea de Domnul dăruită a credinţei nevătamate, ca să se umple de tămâia rugăciunilor şi să înflorească precum crinul; ca să trăim în bunăcuviinţă şi curăţenie, păziţi de Tine fiind întotdeauna de ispitirile lui antihrist, de venirea asupra noastră a altor neamuri, de războiul cel dintre noi, de cutremur, de foc, de foame şi de molimă; de moarte năprasnică, de robiile şi dezbinările din familie; viaţa călugărească o întăreşte şi ne mântuieşte pre noi, Preacurată, că spre Tine nădăjduim după cuvântul Tău:

„Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”.

Roagă-Te pentru noi, Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Domnului Dumnezeului nostru, Celui ce ne miluieşte şi ne mântuieşte pre noi ca să nu ne lipsească pre noi de apărare şi să ne învrednicească a fi părtaşi Împărăţiei Sale, precum El Însuşi a zis: „Eu sunt cu voi şi nimeni împotriva voastră”. Că Lui i se cuvine toată slava, stăpânirea, cinstea şi închinăciunea – Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Amin.

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments