Dragostea ne este data de Dumnezeu; caci Dumnezeu este Dragoste. Dragostea pe care noi o avem fata de altii vine de la Izvor, merge catre ei, si se intoarce din nou la Izvor. Dar dragostea nu are limite, este infinita si, asa cum Apostolul Pavel spune, “toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”. Cand daruiesti toata dragostea ta cuiva care nu o accepta, aceasta dragoste se intoarce la tine.
Domnul a spus: “Şi intrând în casă, uraţi-i, zicând: “Pace casei acesteia”. Şi dacă este casa aceea vrednică, vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi”. Astfel este in viata… Nu uita ca orice fapta, orice dorinta, orice binecuvantare facuta cu bunatate se intoarce la noi. Asemenea se intampla si cu cele rele. Din aceasta cauza noi trebuie sa fim foarte atenti. Nu trebuie niciodata sa avem cel mai mic gand rau [despre altii] caci ne va afecta. Cat despre nerecunostinta, trebuie sa uitam de ea. Recunostinta pe care altii pot sa o manifeste nu trebuie sa ne preocupe. Tu trebuie mai intai sa simti recunostinta fata de Dumnezeu si mai apoi catre toata lumea. A astepta recunostinta altora este a-si face ponoase. Mai repede trebuie sa te bucuri de nerecunostinta altora!
Eu am impresia ca nu traiesc pe pamant ci in Cer. Si cum spune Parintele Lazar: Paradisul este aici. Fie il castigam aici si il avem cu noi, fie il pierdem pentru totdeauna!
A muri este in mainile lui Dumnezeu, dar a trai este in mainile tale. Caci El ne vrea liberi, si asta se vede mai ales cand constiinta nu adoarme. Aici este prima cadere: constiinta se impietreste incetul cu incetul si nici nu-ti dai seama. Vedem oameni foarte seriosi, oameni din Biserica, oameni care isi spun ca sunt ai lui Dumnezeu si totusi, constiinta lor este adormita. Ei pot sa faca atatea nedreptati si sa aibe asemenea ganduri, chiar sa judece. E teribil!
Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viață și a suflat Duhul Său întru noi. Acel Duh este Dragostea. Când ne lipsește dragostea, murim. Fara Suflul Lui nu putem trai. Prin urmare, daca tu iubesti pe unul si nu iubesti pe altul, asta inseamna ca nu iubesti pe nimeni. Ai inteles? Dumnezeu ne-a dat Dragostea, ochii, inima, tot, in acest scop. Mai intai “Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău”, cum este spus in prima porunca, si mai apoi, de asemenea, pentru a nu ne simti diferiti de ceilalti, a adaugat: “iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Cine sunt eu pentru a spune: “Acela este rau, nu-l iubesc”, “Celalalt e mincinos. Ce am eu in comun cu el?” Ah, nu draga frate! Dragostea nu este asa. Dragostea iubeste pe toti, asa cum Dumnezeu iubeste pe toti, asa cum suntem, in ciuda starii noastre jalnice. N-are El motive pentru a ne iubi? Caci in ciuda tuturor acestor neajunsuri, “El face să răsară soarele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”
Cand vedeti pe cineva, cum il intelegeti? Dupa privire? Dupa felul in care vorbeste? Dupa multa Dragoste de Dumnezeu si o lunga experienta personala poti intelege, aproape, cine este o persoana. Prin alura pe care o are, prin privirea, vocea, atitudinea sa, totul, totul… Poti intelege cine este in fond. Dar aceasta nu trebuie sa te faca sa-ti schimbi opinia, nici sa-i vorbesti cu rautate sau sa-l eviti. Caci intalnirea pe care o aveti poate sa schimbe acea persoana sau sa schimbe ceva in tine. Astfel se intampla. Nu trebuie sa ignoram niciodata asta.
De cate ori, urcand intr-un taxi, n-am gasit un sofer enervat, obosit de a conduce ore si ore in sir. Un client ii spune: “nu fumati, va rog!”. Un altul: “Va rog sa inchideti fereastra!”. Si in mod normal este gata sa explodeze. El iti spune: “Puneti bagajul dumneavoastra aici, si nu acolo!”. Daca te apropii de fereastra, iti spune: “Nu scoateti mana afara!” etc. In schimb, daca ramai linistit, o sa vezi ca o sa se mai gandeasca. Te va intreba de la ce manastire apartii si incetul cu incetul se va calma. La sfarsit, iti va da adresa sa, ca sa-i trimiti o cruciulita din Tara Sfanta. Am cunoscut multe astfel de persoane.
Sa speram ca vom ajunge sa iubim si noi intr-o zi toata lumea asa, intr-un mod simplu! – Suntem nascuti pentru asta: pentru a iubi! Dar iata care este gresala educatiei pe care o primim. Ti se spune: “Nu te juca cu acest copil, este rau”. “Nu vorbi cu acela, este un mincinis”. Astfel incepe raul sa intre in viata noastra, de cand suntem copii. Caci, copilul, de cand incepe viata sa, este gata sa iubeasca pe toata lumea. El nu stie ce inseamna al meu, al tau. Va lua geanta, cauta in ea, si ia ceea ce ii place. Copilul nu este hot! Pur si simplu el nu intelege sentimentul de propietate. El iubeste… intr-un mod general. Imi amintesc, cand eram mica, iubeam mult pe toata lumea. Nu permiteam mamei sa primeasca ea mai intai, pe invitatii nostri. Ii spuneam: “Asteapta sa ma duc eu sa-i primesc.” Coboram scarile si ma duceam sa discut cu “cei mari”. Iubeam, poate, pentru ca fiecare copil vrea sa fie iubit. In principiu, daca nu dai iubire, nu primesti. Mai tarziu, asta iti este indiferent, caci te hranesti din dragostea lui Dumnezeu. Atunci dragostea o dai tuturor, fara sa te ingrijesti daca esti iubit sau nu. Nu te mai ingrijesti de asta. Nu-ti faci griji decat daca tu iubesti si esti cu el…
La ce serveste sa iubim cu bratele intinse spre Dumnezeu, vertical, daca nu reusim sa le deschidem si pe orizontala, pentru a imbratisa, intreaga umanitate, facand astfel din corpul nostru semnul crucii? Stiti ce cuprinde ea? Cea mai mare fericire, liniste, pace, bunatate, milostivire si iubire a lui Dumnezeu in inima noastra… *
Cand nu mai iubim, incetam sa respiram. Este ca si cum suflarea noastra, noi suntem creati, ca sa spun asa, plamaditi in Dragoste. Nu-i asa? Dar asta este un pic vag, o teorie: dragoste, dragoste, dragoste… Dar dragostea se vede. Mai intai in felul cu care vorbiti cu aproapele vostru, in felul in care ii dati prioritate – caci dragostea si smerenia sunt una. Trebuie sa stiti asta… Se vede in viata. Caci, cand iubesti, te gandesti la celalalt mai intai. Devenim smeriti in fata persoanei iubite. Nu-i asa?
Rabdare, iertare… totul este in Dragoste. A iubi inseamna sa te pui in locul celuilalt. Asta inseamna ceea ce Hristos a spus, sa iubesti “pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Este ceea ce a raspuns Domnul invatatorului de lege: “Mergi şi fă şi tu asemenea” si asta indiferent daca este bun. Este bun? Este rau? Este strain? Este de-al nostru? Dragostea inseamna sa iubesti pe cineva pentru el insusi, pentru ca el va creste si pentru ceea ce il asteapta… Nu pentru cum se raporteaza la tine. Nimic in raprt cu tine. Caci astfel ne iubeste Dumnezeu.
Dragostea, asa cum ne-a invatat-o Hristos, se daruieste fara a astepta in schimb. Aceasta este marea diferenta, imensa diferenta. Caci, in acest moment “eu” inceteaza sa mai existe; noi incetam sa existam. Dragostea pe care o primim de la Dumnezeu, o daruim celuilalt fara sa ne ingrijim de ce va face cu ea. Asta este extraordinar!
Astfel iubeste Dumnezeu pe oameni: El iubeste, nu pentru ca asteapta ceva in schimb, ci, pentru ca a nu mai iubi inseamna a inceta de a exista. Cei care nu au experimentat asta nu au simtit deloc bucuria lui Dumnezeu, caci ei nu s-au ocupat decat de propria persoana: “Ai vazut cat o iubesc pe aceasta persoana? Ea nu-i facuta decat pentru mine. Am facut atatea sacrificii…” Tot auzi astfel de prostii. Dar asta n-are cu nimic de-a face cu Dragostea lui Dumnezeu.
Aceasta Dragoste vine de la Izvorul Dragostei, merge catre celalalt si se intoarce la Izvorul sau. De ce sa astepti si sa te intrebi: “Ma iubeste? Nu ma iubeste?” Ne-am dat noi inima lui Dumnezeu? Ce mai vrem altceva? Acesta este scopul vietii noastre! * Dragostea si smerenia merg impreuna. Nu putem sa fim egoisti cand iubim. Sa luam exemplul mamei cu copilul, al fratelui si al surorii, al tatalui si al mamei. Imi amintesc, cand eram mica, ca ii iubeam intr-atata pe mama si pe tata, care erau atat de blanzi, ca nu indrazneam sa fac de capul meu. Doar pentru a nu-i supara! Nu pentru ca nu doream sa fac ceva anume. Astazi este la fel. Daca nu fac rau, este pentru ca nu vreau sa-L supar pe Dumnezeu. Nu pentru ca imi este frica de El, ci pentru ca il iubesc.
Nu sunt “prizoniera” lui Dumnezeu si nu ma “predau” asa cum se intampla in razboi, ci vreau sa ma daruiesc Lui cu toata dragostea mea, cu toata dorirea mea, pentru ca astazi sunt in viata, si nu pentru ca sunt o “carpa” ascultatoare. Ii spun: “Vreau ceea ce vrei Tu, Dumnezeul meu!”. Nu pot sa simt altfel. Asa se intampla si cu aproapele meu. Vreau sa-i iubesc [pe oameni] din toata inima mea, si ii iubesc. Putin conteaza cine este persoana. Este un om. Are o inima, are un suflet, are un duh. Este ca mine. Iata!
Sursă: ganduridinortodoxie.wordpress.com
