Atunci când omul cârtește, este ca şi cum s-ar blestema pe sine însuşi, după care vine urgia lui Dumnezeu.
Cârtirea atrage blestemul. Este ca şi cum omul s-ar blestema pe sine însuşi, după care vine urgia lui Dumnezeu.
În Epir am cunoscut doi ţărani. Unul era familist şi avea vreo două ogoraşe, dar întotdeauna le încredinţa pe toate lui Dumnezeu. Lucra cât putea, fără stres. „Voi face atât cât voi apuca”, spunea. Uneori, o parte de snopi de grâu ce rămâneau pe câmp putrezeau din pricina ploii, pentru că nu apuca să îi strângă, iar pe alţii îi împrăştia vântul. Dar pentru tot ce se întâmpla spunea: „Slavă Ţie, Dumnezeule!”, şi toate îi mergeau bine. Celălalt avea multe terenuri, vaci etc., şi nu avea nici copii, dar dacă îl întrebai „Cum îți merge?”, răspundea: „Lasă-mă, nu mă întreba!”, niciodată nu spunea: „Slavă pentru toate, Dumnezeule!”, ci mereu cârtea. Şi să vedeţi ce i se întâmpla, uneori îi murea vaca, alteori pătimea altceva. Le avea pe toate, dar pricopseală nu făcea.
Când prinde blestemul?
Blestemul prinde atunci când există la mijloc nedreptatea.
– Părinte, când prinde blestemul?
– Blestemul prinde atunci când există la mijloc nedreptatea. Dacă, de pildă, o oarecare femeie îşi bate joc de alta ce este mâhnită sau îi face vreun rău, iar cea mâhnită o blesteamă, s-a terminat, se pierde neamul ei. Adică atunci când fac rău cuiva, iar acela mă blesteamă, se prind blestemele lui. Îngăduie Dumnezeu şi se prind, precum, de pildă, îngăduie ca unul să omoare pe altcineva. Când însă nu există nedreptate, atunci blestemul se întoarce la cel ce l-a rostit.
Să nu vă blestemaţi niciodată copiii!
Părinţii sunt datori să fie foarte atenţi la felul în care se adresează copiilor lor. Ei trebuie să-i binecuvânteze, nu să-i blesteme sau să-i certe, căci fiecare om care binecuvântează răspândeşte binele, iar fiecare om ce blestemă răspândeşte răul.
Părintele Porfirie spunea că părinţii sunt datori să fie foarte atenţi la felul în care se adresează copiilor lor. Ei trebuie să-i binecuvânteze, nu să-i blesteme sau să-i certe, căci fiecare om care binecuvântează răspândeşte binele, iar fiecare om ce blestemă răspândeşte răul. Şi a dat Părintele şi un exemplu pe care el însuşi îl cunoştea din viaţa reală:
Odată, copilul unei mame s-a dus la joacă, deşi mama îl rugase să ducă măgarul la câmp. Cînd s-a întors copilul acasă, mama, toată numai nervi, l-a blestemat în toate felurile grosolane care le ies din gură oamenilor nesăbuiţi şi fără legătură cu Biserica. Atunci, copilul a luat măgarul şi a plecat. Pe drum, a căzut de pe măgar, s-a lovit rău cu capul de o piatră şi a murit. Nişte trecători l-au găsit şi l-au dus acasă. Când l-a văzut mama lui, îşi smulgea părul din cap, dar degeaba, răul fusese deja făcut. De aceea, şi Evanghelia ne învaţă să binecuvântăm mereu, căci binecuvântarea atrage binele, iar blestemul atrage răul, nenorocirea, nefericirea.
Surse: Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti; Părintele Porfirie, Antologie de sfaturi şi îndrumări, doxologia.ro
