Sfaturi Duhovniceşti

Mergi mâine și tu la Sfânta Biserică! Nu pentru preot, ci pentru Dumnezeu! Acolo Îl găsești “în carne și oase” și-i poți spune tot ce ai pe suflet!

Acum câteva zile o doamnă făcea o afirmație măgulitoare la adresa mea, de genul că “ar veni la biserica unde slujesc, dar din păcate nu poate ajunge..”, și altele ca acestea. Atunci un domn i-a răspuns frumos într-un comentariu: “Nu mergem la biserică PENTRU PREOT, CI PENTRU DUMNEZEU”! Și avea dreptate. Creștinul neînduhovnicit are nevoie să vadă nu știu ce preoți anume, să viziteze neapărat Locurile Sfinte, să se afle în nu știu ce biserici istorice, etc.. Creștinul înduhovnicit și lucrător al rugăciunii nu are nevoie de nimic în afară de liniște în cămăruța lui. Acolo el se întâlnește în fiecare zi cu Însuși Dumnezeu, nu-i mai trebuie alții care să îl conducă spre Dumnezeu, pentru că L-a găsit deja. Iar atunci când merge la biserică, pentru el orice biserică este bună și orice preot îi este suficient, deoarece fiind obișnuit cu rugăciunea, reușește imediat să Îl vadă cu ochii minții pe Mântuitorul Hristos în locul în care se găsește.

Pentru ce mergem la sfintele biserici? Ca să ne întâlnim cu Dumnezeu, ca să ne bucurăm de prezența Sa cu “Trup și Sânge”, sau ca să folosim o expresie de-a noastră, “în carne și oase”, știind noi că Sfanta Euharistie , adică Domnul, Se găsește mereu în Sfintele Altare. Mergem la biserică pentru că știm că ea este casa lui Dumnezeu, și nu doar ANUMITE biserici Îi sunt lui Dumnezeu casă, ci TOATE, indiferent de ” lemn și de spațiile mici”, cum cânta Taxi acum vreo doi ani, sau de ciment și de spațiile mari.

Mergem la biserică pentru că știm că acolo este preotul, omul ales de Dumnezeu ca să-Și reverse prin el darurile Sale cele bogate asupra noastră. Și știm că ORICE PREOT este robinet al harului dumnezeiesc, nu doar cei celebri și cunoscuți de lume. Uitându-ne la țevile robinetelor din bucătăriile noastre de acasă, vom observa că toate sunt ruginite pe interior, dar apa cate curge prin ele este mereu curată și bună de băut.. Tot la fel, independent de persoana preotului, harul care curge prin el este desăvârșit, deoarece nu este născut din calitățile preotului, ci de la Duhul Sfânt Cel desăvârșit vine.

Mergem la biserică pentru că aici primim iertare de păcate prin Duhul Sfânt. Știm că preotul nu este “decât un martor, ca să mărturisească înaintea Domnului Hristos toate câte va auzi” la spovedaniile noastre. Știm că nu mâna preotului care ne însemnează pe capete cu acel “TE IERT ȘI TE DEZLEG” ne dă iertarea păcatelor noastre, ci Însuși Iisus Hristos, Care “stă nevăzut, primind mărturisirea noastră cea cu umilință”. De aceea, nu căutăm la fața preotului, ci doar la canonicitatea lui, adică să fie trimis în mod legal în parohie de episcopul locului în care trăim.

Mergem la biserică pentru că știm că ÎN ORICE LĂCAȘ DE CULT ORTODOX se găsesc Trupul și Sângele Domnului Hristos. Indiferent de stilul arhitectonic al bisericii, de materialele din care este construită, de calitatea picturii bisericești dinăuntrul ei, de faptul că icoanele ei sunt pictate direct pe pereți, sau sunt înrămate și atârnate în cuie, indiferent dacă preotul este mare predicator, dacă deține titluri și diplome, dacă poartă barbă mai lungă, mai scurtă, sau dacă nu poartă deloc, indiferent dacă preoteasa lui este elegantă sau clasică, dacă are copii mulți, puțini sau deloc, indiferent de astfel de considerente, noi știm că ACOLO, în acea biserică în care noi am intrat, Se găsește Domnul nostru! Și chiar dacă nu ne împărtășim cu El întotdeauna, noi știm că ne privește cu drag și ascultă cu atenție rugăciunile noastre..

Mergem la biserică pentru că acolo știm că vom întâlni alți creștini care cred în Dumnezeu ca și noi, știm că adunate la un loc, credințele noastre firave devin O SINGURĂ CREDINȚĂ PUTERNICĂ ce urcă precum o flacără până la ceruri.. Știm că dacă Îi cerem toți împreună ceva lui Dumnezeu, vom fi ascultați, pentru că “dacă doi sau trei dintre voi vor cere ceva de la Tatăl, li se va da lor”. Știm că dacă ne adunăm mai mulți creștini la un loc în casa lui Dumnezeu, va fi și Domnul Iisus în mijlocul nostru, pentru că “unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”, a afirmat El.

Vedeți pentru câte motive mergem noi la biserică?.. Aveți dreptate, voi nu sunteți creștini foarte înduhovniciți, nu reușiți să-L “vedeți” pe Dumnezeu cu ochii minților voastre fără o călăuză, fără un preot care să știe să vă apropie de El.. Vă înțeleg, dar această dorință a voastră se naște din neputința voastră, iar ea se datorează puținătății rugăciunilor voastre. Vă rugați puțin, nu-L aveți pe Dumnezeu în suflete, și atunci așteptați totul de la smeritul slujitor al Sfântului Altar.. Pentru că nu aveți în inimi frica lui Dumnezeu, vă simțiți oarecum impresionați de bisericile maiestuoase, de catedralele imense care vă covârșesc prin dimensiunile lor.. Pentru că nu citiți Sfintele Evanghelii, reușiți să-L vedeți mai bine pe Domnul Iisus Hristos în bisericile în care El este pictat cu mai multă măiestrie, acolo unde icoanele sunt de calitate superioară.. Pentru că nu ați transformat încă sufletele voastre în Rai, iar trupurile voastre în temple ale Duhului Sfânt, reușiți să simțiți bucuria care se naște din frumusețea credinței doar în bisericile opere de artă, amenajate cu desăvârșită măiestrie.. Pentru că nu auziți glasul Duhului Sfânt în sufletele voastre, căutați biserici în care preotul și cântăreții de la strană au voci îngerești, frumoase, minunate..

Da, dragii mei, eu vă înțeleg pe voi, dar sper să înțelegeți și voi că sunteți săraci duhovnicește și că oricâtă perfecțiune s-ar găsi în bisericile și în preoții pe care îi frecventați, sărăcia voastră nu se va termina decât atunci când voi înșivă vă veți îmbogăți rugându-vă în cămăruțele voastre de acasă! Iar atunci, fiind bogați în Dumnezeu, veți spune ca și prietenul meu de pe Facebook: “Noi nu mergem la biserică pentru preot, ci pentru Dumnezeu”!
Așa să vă ajute Mântuitorul nostru Iisus Hristos!

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments