În satul Valea-Glodului era un om, Simeon, plin de credinţă şi de multe fapte bune. Era căsătorit şi avea o casă de copii. Pentru alesele calităţi creştine pe care le avea, satul şi preotul l-au ales epitrop la biserică. Epitrop a fost, până la moarte. Pentru el nu era o sărbătoare să nu se ducă la biserică. Dacă nu era slujbă în sat, pentru că preotul mai avea încă două biserici cu satele lor, atunci se ducea la un schit din apropiere – Mănăstioara, la care se închina cu toată evlavia. Şi aşa azi şi aşa mâine, ani şi ani trecură, iar satana, cu toate ispitele pe care i le-a adus pentru a-l întoarce de pe această cale, nu a reuşit.
Atunci, din marea pizmă ce-o avea diavolul asupra lui, pentru a-i strica acea rânduială sufletească, liniştitoare, i-a trimis în Săptămâna Mare, într-o noapte, doi tâlhari care i-au furat toate lingurile, ştergarele şi lenjeria, pe care soţia le-a spălat şi le-a lăsat noaptea să se usuce afară ca să fie toate curate de Paşti. Iar ei, dormeau în casă prea obosiţi de munca zilei, să mai audă lătratul câinilor, şi nu s-au putut trezi. Hoţii s-au apropiat, au luat toată lenjeria şi s-au dus.
A doua zi, când au văzut că totul li s-a furat, soţia şi copiii au început să plângă, pentru că nu mai aveau alte cămăşi decât cele de pe ei. Iar Paştele se apropia… şi cum se vor îmbrăca de Paşti? Omul stătea şi se gândea în tot felul. Avea supărare, dar nu una plină de deznădejde. El şi-a făcut datoria şi a dat vorbă în sat, ca acela ce i-a luat lucrurile să i le întoarcă, să se îndure de copii şi de soţie să i le aducă aşa cum va şti el, măcar câte o cămaşă, ca să aibă copiii de Paşti.
Dar vorba lui a rămas în vânt. Tâlharii au auzit vorbele lui, pentru că erau amândoi din sat, unul dintre ei era un vecin, dar nu li s-a înmuiat inima şi nu le-a fost milă de copii şi de rugămintea lui.
Apoi, omul a făcut cunoscut din nou, trimiţând vorbă prin sat ca cei ce i-au luat lucrurile să i le întoarcă, pentru că va merge să plătească slujbe la mănăstire pentru descoperirea lor. Iar ei şi-au zis că asta este doar sperietoare, că ce poate face rugăciunea, cine va veni şi le va lua prada înapoi? Sau ce gură, o să-i pârască pe ei? Şi n-au voit să întoarcă omului lucrurile pe care le-au furat.
Iar omul, a petrecut sărbătorile Paştelui tot ca înainte, însă de data aceasta îşi mângâia copiii, zicând că Dumnezeu a văzut necazul lor, să aibă răbdare cu toţii, să nu cârtească nimic împotriva lui Dumnezeu şi Dumnezeu va face dreptate în curând.
După Paşti, s-a dus la Schit, a plătit slujbe, se ruga pentru a-i întoarce înapoi paguba acel tâlhar necunoscut, cu Voia Lui Dumnezeu, El, care vede toate, ştie toate şi arată dreptatea în toate cele strâmbe făcute de om.
După slujba de patruzeci de zile, cu post, cu rugăciune şi milostenie iată că într-o noapte o boală grea a dat peste Gheorghe Blidaru şi ginerele său. S-a auzit în sat de boala celor doi, dar nu se putea bănui nimic despre faptul că ei ar fi furat pentru că erau socotiţi de lume ca oameni cinstiţi.
Au chemat pe preot ca să le citească rugăciuni de îndreptare, dar boala mergea mai departe. Au început a se umfla şi a se înegri. Atunci, văzând ei că moartea nu este departe, au trimis vorbă lui Simeon Gontaru să vină la ei să-i mărturisească fapta ce au făcut-o şi să-i ierte.
La această veste toată lumea a rămas mirată. Au mai trimis şi a doua oară vorbă, ca să vină să-şi ia lenjeria şi să-i ierte. Lenjeria fiind ascunsă în pământ aşa umedă cum au luat-o de pe sfoară, toată era albastră şi nu mai putea fi folosită. Chiar dacă au fost iertaţi de Simeon, hoţii au fost chemaţi la judecata lui Dumnezeu şi au murit.
Lasă un comentariu
