“Cauţi iubirea toată viaţa, ai nevoie de ea chiar şi atunci când te prefaci că nu mai ai; o traieşti greşit, o traieşti strâmb, dar o iei de la capăt. Gravitezi în jurul ei, te străduieşti mereu să o înţelegi, pentru că simţi că acolo e împlinirea şi fericirea. Noi oamenii nu putem să nu iubim, să nu vrem să fim iubiţi. Pentru că ăsta e fundamentul fiinţei noastre.
Dumnezeu este iubire şi tot ceea ce este în lumea asta după iubire tânjeşte. Dumnezeu a creat omul după chipul şi după asemănarea Lui, după “tiparul” Lui, al relaţiei Treimii. Dumnezeu e o relaţie, nu e singur. Noi am fost creaţi ca oameni să participăm la bucuria relaţiei în Dumnezeu şi cu Dumnezeu. Să trăim în Iubire. Să fim îm-pre-una. De aceea se spune că raiul e comuniunea, iar iadul e neputinţa de a mai iubi.
Chiar dacă nu eşti un bun creştin, simţi ceva straniu de fiecare dată când iubeşti şi eşti iubit, intuieşti cumva că acolo, în iubire, e adevărul. Căutând iubirea Îl cauţi, de fapt, pe Dumnezeu.
Chiar fără să-ţi dai seama…”
Sursă: din interviul cu pr. Pantelimon de la Oașa, Formula AS, nr. 973
