Sfaturi Duhovniceşti

Domnul Meu, îți mulțumesc!

Doamne, îngenunchez înaintea Ta cu inima înfrântă şi zdrobită şi-Ţi încredintez ceasul din urmă al vieţii mele şi ceea ce urmează după aceea.
Când picioarele mele slăbite mă vor face să înţeleg că viaţa mea se apropie de sfârşit: Doamne ai milă de mine!
Când ochii mei slăbiţi şi tulburaţi de apropierea morţii, vor privi stăruitor către Tine: Doamne ai milă de mine!
Când mâinile mele tremurânde şi amorţite, nu vor mai putea ţine crucea Ta şi fără voie o voi lăsa să cadă peste patul durerii mele: Doamne ai milă de mine!
Când obrazul meu palid şi buzele mele uscate vor produce teamă şi compătimire celor din jurul meu, vestind apropierea sfârşitului meu: Doamne ai milă de mine!
Când urechile mele nu vor mai auzi vorbele oamenilor, ci vor asculta glasul Tău care va rosti Judecata de care va depinde soarta mea: Doamne ai milă de mine!
Când gândurile mele se vor întuneca de frica morţii, iar sufletul meu se va lupta cu duhul întunericului, care va vrea să mă acopere, pentru a pierde îndurarea Ta şi să cad în chinurile deznădejdii: Doamne ai milă de mine!
Când inima mea obosită abia va mai bate, luptându-se cu vrăjmaşii mântuirii mele: Doamne ai milă de mine!
Când voi vărsa lacrimile cele din urmă, semn al nimicniciei mele, primeşte-le ca pe o jertfă de pocăinţă şi în clipele acelea: Doamne ai milă de mine!
Când cei din jurul meu, simţind sfârşitul vieţii mele, Te vor chema în ajutorul meu: Doamne ai milă de mine!
Când simţurile mele nu vor înţelege ce se petrece în jurul meu şi voi fi în chinurile morţii: Doamne ai milă de mine!
Când sufletul meu va părăsi lumea, lăsându-mi trupul fără de viaţă, primeşte întoarcerea fiinţei mele la Tine ca pe o jertfă ce Ţi se cuvine şi Te rog: Doamne ai milă de mine!
Când sufletul meu se va înfăţişa înaintea Ta şi va vedea negrăita strălucire a Dumnezeirii Tale, nu-l depărta de la Tine, ci primeşte-l în cereştile Tale locaşuri, ca în veci să Te slăvească! Amin!
Cu Sfinţii odihneşte Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments