Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri
Noi, de obicei, când trăim ceva neplăcut, aşteptăm să scăpăm, sau strigăm la Dumnezeu să ne scape. Or, Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri. Noi să zicem aşa: „Doamne, iată, necazul acesta este un loc de întâlnire cu Tine. Tu când ai spus: „în lume necazuri veţi avea”, Te-ai gândit la necazul pe care îl am eu acum. Şi Tu spui că ai biruit lumea. Uite, asta e o ocazie ca eu să trăiesc biruinţa pe care ai avut-o Tu. Fă ceva cu mine. Ajută-mă să Te întâlnesc, să Te simt în această încercare!”
Necazul, de obicei, este o întâmplare care mă duce mai aproape de inima mea, îmi înmoaie inima. Un om, când nu are necazuri, trăieşte neatent, nici nu ştie ce a făcut. Când e necăjit, e mai atent. Aşa că punerea în faţa lui Dumnezeu a acestui necaz şi chemarea Lui ne schimbă mult. Să-I facem loc lui Dumnezeu în orice necaz al nostru. Cele mai potrivite situaţii pentru a face acest salt sunt cele în care omul nu mai poate să facă nimic. Cei care lucrează cu dependenţii spun: „Pacientul nostru a ajuns la fundul sacului”.
Se întâmplă de multe ori în viaţă, sau în zi, să intrăm într-o situaţie fără ieşire. Atunci să zicem: „Doamne, treci la volan, că eu nu mai pot, nu mai ştiu pe unde să o iau!”. Şi veţi vedea cât de frumos iese Dumnezeu din încurcătura în care noi L-am băgat.
Cu o condiţie: să lăsăm totul deoparte şi să zicem: „Fă Tu asta!”. Din păcate, ne e greu să facem asta pentru că avem ceva de spus, avem dreptate, avem explicaţii. Tendinţa asta de a ne face dreptate ne mănâncă bucuria şi ne aruncă în mari şi nenumărate necazuri. Numai de am înţelege şi am renunţa la „dreptatea noastră”!
Sursă: altarulcredintei.md
