Rugăciuni Rugăciuni Ortodoxe

Descoperă puterea rugăciunii către Sfântul Spiridon, marele făcător de minuni!

Cu o credință puternică în inimă, să ne rugăm Sfântului Spiridon să ne lumineze calea și să ne ajute să depășim obstacolele ce apar în calea noastră. Fie că avem nevoie de vindecare, de protecție sau de înțelepciune, el ne ascultă rugăciunile și ne oferă sprijin necondiționat.

Haideți să ne unim sufletele în rugăciune și să lăsăm în grija sa toate îngrijorările noastre. Să cultivăm încrederea că Sfântul Spiridon va răspunde rugăciunilor noastre cu harul și bunătatea sa divină.

Dacă ai experimentat minunile Sfântului Spiridon în viața ta sau ai o poveste specială legată de credința în acest sfânt ocrotitor, te încurajez să împărtășești cu noi în comentarii.

„Apărătorului credinței să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare. Toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm. Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! Vrednicule păstor al Bisericii, Sfinte Ierarh Spiridon, deşi nu avem nici vrednicie şi nici pricepere pentru a ne ruga ţie cu potrivite cuvinte. Totuşi venim la tine, sfinte, şi mărturisindu-ne multele păcate săvârşite, ne rugăm ţie cu smerenie.


Întinde mâna ta cea dreaptă, cu care de-a lungul vieţii ai săvârşit atâtea minuni, şi binecuvântează-ne pe noi toţi, cei care venim la tine cu credinţă! Nădejde a celor care şi-au pierdut nădejdea, mângâiere a celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre cele împovărate de multe ispite şi, cu obişnuita ta bunătate şi iubire de oameni, roagă-te către Ziditorul tuturor să ne dăruiască vindecare de feluritele boli ale sufletului.


Sfinte Spiridon, roagă-te pentru noi!


Învredniceşte-ne şi pe noi, nevrednicii, ca prin mijlocirea ta să ne împărtăşim de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti făgăduite adevăraţilor credincioşi. Dăruieşte-ne, sfinte, ajutorul tău cu care, biruind otrăvitoarele gânduri care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele de folos pentru viaţa aceasta şi, mai ales, pentru cea viitoare.

Bucură-te, cel ce ești cu îngerii slujitor!
Bucură-te, că ești și cu oamenii cu trupul petrecător!
Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârșește minuni!
Bucură-te, că încălțările tale slujesc drept dovadă.

Amin!”

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments