– Tată-părinte, cum să întorc pe un frate de-al meu la credință?
– Mamă, uite ce este! Nu aducem noi la credință, ci mila Preasfintei Treimi și a Maicii Domnului, că Dumnezeu poate toate, noi nu putem nimic. Noi îi arătăm cărarea până la drum. “Măi, postește, roagă-te, spovedește-te curat, să n-ai ură pe nimeni”. Și Bunul Dumnezeu, dacă omul se roagă, îi deschide calea, îi luminează mintea și vede unde a ajuns. Pentru că ei, săracii, ai văzut ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur? „De este cu putință, o, creștine, și în fiecare ceas să te mărturisești!” Dar de ce? În fiecare minut greșim lui Dumnezeu. Ori cu lucrul, ori cu cuvântul, ori cu voie sau fără de voie, sau cu știință sau cu neștiință.
Că, dacă nu spune tot la spovedanie, rămâne cu păcatele neiertate. În această privință am să vă spun o istorioară:
Era un duhovnic călugăr, care avea un ucenic surdo-mut. Și o dată, când spovedea o femeie, duhovnicul i-a arătat ucenicului să facă focul; nimeni nu se smintea, știa că el nu aude. Dar el, deși nu auzea din naștere, și era și mut, însă avea viață sfântă, că era crescut în frica lui Dumnezeu pe lângă mănăstire.
Și a văzut când spovedea femeia aceea, că tot ieșea câte un șarpe din gura ei și tot cădea jos. S-a făcut o movilă de șerpi. El cât făcea focul, a tras cu ochiul și a văzut că un balaur a vrut să iasă de trei ori din gura femeii, dar s-a tras înapoi. Unul mai mare.
Atunci el de acolo, dacă el n-a vorbit de când l-a făcut mamă-sa, a început a striga:
– Veniți să vedeți minuni mari! Veniți să vedeți minunile lui Dumnezeu! Veniți să vedeți balaurul care nu vrea să iasă din femeia aceasta!
Dar s-a minunat duhovnicul:
– Dar de unde vorbești tu, că de când te-a făcut mamă-ta n-ai vorbit? Ce-ai văzut, de strigi așa?
– Femeia asta, uite, cum spunea câte un păcat, câte un șarpe cădea din gura ei jos. Și am văzut un balaur care a scos capul de trei ori și s-a dat înapoi.
Și îl știa pe ucenic că-i mut din naștere. Mut și totodată și surd. Femeia, când a auzit, a zis:
– Părinte, mare minune, că băiatul acesta eu îl știu că n-a vorbit de când l-a făcut mamă-sa.
– Dar și eu mă minunez! I-a deschis Dumnezeu gura după atâția ani- că avea peste 20 de ani- ca să arate primejdia în care ești tu. Măi băiete, de acum du-te de aici!
Și a spus femeia. Avea un păcat mare și n-o lăsa dracul să spună. Îi era rușine.
– Uite, cutare lucru am făcut când eram tânără, uite așa…
– Aista-i balaurul care de trei ori a vrut să iasă și s-a tras înapoi.
Și după aceea a zis femeia:
– Părinte, știi cum mă simt acum?
– Cum?
– Parcă m-am născut din nou. Niciodată în viața mea la spovedanie nu m-am simțit așa de ușoară- că a scos toată răutatea, toți șerpii, tot păcatul. Îmi pare că m-am născut din nou.
– Ei, pentru că te-ai mărturisit curat. Acum s-au dus toate gunoaiele satanei, toți șerpii.
Ne vorbește Părintele Cleopa, Volumul 12, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p.116-118
