Pentru mai multe pricini. insemnam cateva: a) ca sa moara inaltat spre cer, dar cu privirea si cu bratele deschise spre lume, aratand ca Se aduce jertfa Tatalui, dar cu iubire fata de lume; b) ca sa moara cu incetul si deci ca patima Lui, rabdata fara cartire, sa fie mai indelungata si ca sangele Lui sa se scurga staruitor peste pacatele lumii, spre a le spala; c) dar mai ales pentru ca moartea prin rastignirea pe cruce era moartea cea mai rusinoasa (Deut, 21, 23; Gal. 3, 13), si la ea erau osanditi cei mai mari talhari. Prin aceasta s-a aratat pana unde coborase ticalosia noastra, incat am fost in stare sa socotim pe Cel ce era bunatatea intrupata ca pe cel mai rau, incat am fost in stare sa ne smintim de Cel mai bun ca de cel mai nevrednic.
Daca pacatul e neascultare de Dumnezeu si lucrare impotriva Lui, rastignirea lui Iisus Hristos de catre oameni, fiind cea mai dusmanoasa fapta impotriva lui Dumnezeu, e cea mai grozava fapta a pacatului din om.
Chiar in aceasta decadere s-a aratat, in acelasi timp, si pedeapsa lui Dumnezeu asupra noastra; d) dar in acelasi timp, in suferirea mortii celei mai rusinoase din partea Fiului lui Dumnezeu, s-a aratat dt de totala a fost smerenia si iubirea Lui pentru noi.
Asadar, de cate ori ne gandim la moartea pe cruce a Domnului, trebuie sa ne aducem aminte de grozavia pacatelor noastre, aratate chiar in aceasta fapta rusinoasa a noastra, dar in acelasi timp, de iubirea nemarginita a Domnului, Care a spalat pacatele noastre tocmai in clipa cand noi ni le aratam in fapta cea mai ticaloasa.
Pe crucea Domnului de pe Golgota s-au intalnit cea mai urata fapta a pacatului omenesc cu cea mai mare fapta a iubirii Domnului si pe ea iubirea dumnezeiasca a ars pacatul. Sf. Maxim Marturisitorul zice: “Acesta a fost, asadar, scopul Domnului, ca pe de o parte sa asculte de Tatal pana la moarte, ca un om, pentru noi pazind porunca iubirii, iar pe de alta sa biruiasca pe diavol, patimind de la el prin carturarii si fariseii pusi la lucru de el. Astfel, prin faptul ca S-a lasat de bunavoie invins, a invins pe cel ce nadajduia sa-L invinga si a scapat lumea de stapanirea lui”187 – (Cuvant ascetic, cap. XIX, Filoc. II, p. 9).
