O femeie săracă, trecea odată pe lângă o vie plină de struguri.
– Cât mi-aş dori, zise femeia, să am un ciorchine din aceştia!
În acea clipă, stăpânul viei trecea pe acolo. După ce o salută, îi spune:
– Doamnă, ai dori cumva un ciorchine?
Şi la răspunsul ei afirmativ, s-a afundat în vie ca să taie ciorchini. Şi femeia aşteptă cinci minute, zece; un sfert de ceas a trecut, fără ca stăpânul viei să se întoarcă. În cele din urmă, i-a fost greu să mai aştepte, gândindu-se că acela o uitase şi, a dat să plece.
Dar, iată, că în aceeaşi clipă, încărcat cu un paner plin cu struguri aleşi, i-a ieşit înainte stăpânul şi i-a spus zâmbind:
– Iartă-mă că am întârziat!
Dar am vrut să îţi aleg nişte struguri buni.
De multe ori, în rugăciunea noastră, cerem ceva de la Dumnezeu. Dar neprimind răspuns imediat, credem că Dumnezeu ne-a uitat. Însă după puţin timp, răspunsul vine, plin de îmbelşugare şi binecuvântare, cum nici nu ne-am fi putut închipui. Şi ne cuprinde atunci o ruşine pentru împuţinarea credinţei noastre!
Dumnezeu întârzie, fiindcă vrea să ne umple coşul cu bunătăţile Sale, înainte de a-l oferi sufletului nostru, care a cerut doar un ciorchine.
