Sfaturi Duhovniceşti

Cel ce iubește întru Hristos făurește legături indestructibile.”Dragostea nu cade niciodată”

Daca intregul tumult al bogatiei sentimentale il indrepti exclusiv catre o persoana, exista teama de a-l inabusi cu gelozie, reprosuri, invidii si limitarea libertatii. Daca raul involburat se indreapta spre un copac il va distruge, nu-l va uda. Il va uda numai daca isi raspandeste apele si spre alte locuri. E pacat ca atata apa sa fie risipita pentru un singur copac.

Şi tu, deci, indreapta-ti sentimentele bune spre fiecare om, simte-l pe fratele tau si atunci vei intra in echilibru cu toti si cu toate. Nu vei distruge pe nimeni prin prezenta ta. Pe toti ii vei hrani. Toti se vor adapa din prezenta ta si nimeni nu va pleca insetat sau imbuibat. Fa-te „lumina neinserata” pentru toti. Lumina blanda, dulce, stravezie; lumina serii, care nu te arde, ci te lumineaza usor. Lumina apusului te face pictor, poet. O suporti, poti umbla in prezenta ei sau poti sta ore intregi fara sa te arzi ca in soarele fierbinte al amiezii…

Hristos nu vrea sa avem o „slabiciune” fata de anumiti oameni, ci vrea sa raspandim „puterea” harului catre toti. In felul acesta, poti entuziasma, poti ajuta, incat sa nu sufoci, ci sa bucuri pe oricine se afla langa tine.

Iubirea este o putere pentru om. Daca o micsorezi indreptand-o doar asupra unui singur om, vei fi cuprins de stres, de suparari si temeri. Te vei necaji si-ti vei intrista inima. Cand aceasta iubire o transformi cu harul lui Dumnezeu in iubire dumnezeiasca, atunci te poti indragosti intru Hristos de toti oamenii, ii poti dori pe toti, iti poti deschide inima pentru a incapea cu totii. Şi din ingust, vei deveni larg, din limitat si local, vei deveni sobornicesc si universal.

Sa te indragostesti de orice om inseamna sa te doara pentru orice om care sufera si sa cauti solutii care sa-l ajute. E un lucru trist ca acela pe care il iubesti sa te nesocoteasca. Hristos, Care din marea Lui iubire l-a creat pe om, este atat de ranit cand ii intoarcem spatele si il nesocotim… Sufera atat de mult cand ne apropiem de El pentru a obtine ceva de la El si nu pentru a-L iubi. Hristos nu poate fi pacalit, nu poate fi inselat.
Sursă: stranaortodoxa.wordpress.com

 

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments