Sfaturi Duhovniceşti

Cea mai frumoasa RUGACIUNE in care toti ne regasim.

De este cineva credincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de
acest Praznic frumos si luminat.

De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau.
De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata.
De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta.
De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca.
De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit.
De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se.
De-a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel din urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel din urma miluieste si pe cel dintai mangaie; si acelui plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda.
Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru: si cei dintai si cei de-al doilea luati plata.
Bogatii si saracii, impreuna bucurati-va.
Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua.
Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi.
Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand.
Gustati toti din ospatul credintei: impartasiti-va toti din bogatia bunatatii.
Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat imparatia cea de obste.
Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca din mormant, iertare a rasarit.
Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea
Mantuitorului; si a stins-o pe ea cel ce a fost tinut de ea.
Pradat-a iadul, Cel ce s-a pogorat in iad; umplutu-l-a de amaraciune fiindca a gustat din Trupul Lui. Si aceasta mai inainte intelegand-o,
Isaia a strigat: Iadul s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos: amaratu- s-a ca s-a stricat.
S-a amarat ca a fost batjocorit; s-a amarat ca a fost omorat, s-a amarat ca s-a surpat, s-a amarat ca a fost legat.
A prins un trup si de Dumnezeu a fost lovit.
A prins pamant si s-a intalnit cu cerul.
A primit ceea ce vedea si a cazut prin ceea ce nu vedea.
Unde-ti este moarte, boldul?
Unde-ti este iadule, biruinta?
Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit.
Sculatu-s-a Hristos si au cazut diavolii.
Inviat-a Hristos si se bucura ingerii.
Inviat-a Hristos si viata stapaneste.
Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut.
Lui se cuvine slava si stapanire in vecii vecilor.

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments