RUGĂ DIN SĂPTĂMÂNA PATIMILOR
Îți multumesc, Părinte, că sunt viu Și pot vorbi Acum și-Aici cu Tine, E Săpătămâna Patimilor, știu Și cei ce […]
Îți multumesc, Părinte, că sunt viu Și pot vorbi Acum și-Aici cu Tine, E Săpătămâna Patimilor, știu Și cei ce […]
1.Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine. 2.Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta
Paștele ortodox va fi sărbătorit, în anul 2018, în data de 8 aprilie potrivit calendarului creștin ortodox. Paștele catolic a
Ultima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, cunoscută ca Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, începe în Duminica Floriilor, respectiv la 1
ÎNCEPE SĂPTĂMÂNA PATIMILOR și omul se pregătește din nou să-L răstignească pe Hristos dar nu ca odinioară pe-o cruce prin
Pricinile pentru care trimite Dumnezeu necazuri asupra avutului vostru: Unul dintre stăpâni le drăcuie şi-atunci să nu se mire dacă
Duminică, ortodocşii au prăznuit Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele şi care este dedicată Intrării
Creştinii ortodocşi intră luni, 2 aprilie, în Săptămâna Mare, ultima în care se ţine post înainte de sărbătoarea Sfintelor Paşti.
Din Duminica Floriilor și până în Sâmbăta dinaintea Paştelui, suflarea credincioasă traversează Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare, așa cum este
Cum atragi harul lui Dumnezeu cu această scurtă rugăciune! 8 cuvinte extrem de puternice: Cum explicăm faptul că atragem harul
Părintele Calistrat: Toate bisericile noastre sunt pline de Partidul Babelor! Nu băga anafora în gură întâi! Nu lua aghiazma întâi!
Închipuiţi-vă un om nepăsător, care vine la hotel şi îşi comandă o odaie de lux, mâncare, băutură aleasă. Trăieşte o
Sărbătoarea Floriilor reprezintă cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele. Ea rememorează intrarea Domnului Iisus în Ierusalim, unde a fost
Dumnezeu n-a venit ca să ne scape de necazuri Noi, de obicei, când trăim ceva neplăcut, aşteptăm să scăpăm, sau
1. Să facem din rugăciune o obişnuinţă zilnică şi nu doar un gest ocazional. 2. Să nu înceapă ori să
E foarte important să ştii să te rogi. De multe ori şi noi, călugării, stăm în mănăstiri şi nu ne