De ce a trebuit să moară Iisus Hristos pentru noi tocmai răstignit pe cruce?
Pentru mai multe pricini. insemnam cateva: a) ca sa moara inaltat spre cer, dar cu privirea si cu bratele deschise […]
Pentru mai multe pricini. insemnam cateva: a) ca sa moara inaltat spre cer, dar cu privirea si cu bratele deschise […]
E o valoare să fii inteligent, e o valoare să fii realizat, să ai o înfăţişare frumoasă, să ai o
Aceste trei categorii corespund celor începători, celor aflaţi la mijloc şi celor desăvârşiţi în viaţa duhovnicească. Sfântul Nichita Stithatul deosebeşte trei
Dragostea ne este data de Dumnezeu; caci Dumnezeu este Dragoste. Dragostea pe care noi o avem fata de altii vine
Suntem neîncetat îmbiați cu posibilitatea de a ne recunoaște și vădi ucenici feluriți și neabătuți ai lui Iisus Hristos. Oricui
Doamne, daruiește-mi să primesc cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua de azi! Învrednicește-mă să mă dau întru totul
Este sarbatoarea Acoperamantului Maicii Domnului. Ziua aceasta ne ofera o lectie despre cum sa ne rugam astfel incat rugaciunea noastra
„De ce să vii când vezi că nu Te primesc cu totul, când vezi că nu mă deschid cu adevărat,
Într-o sâmbătă dimineaţă, pe când părintele Antonie slujea Sfânta Liturghie, a ajuns la momentul sfinţirii Cinstitelor Daruri. Cum era îngenuncheat
Minunea cutremurătoare a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț! S-a smuls sfânta icoană din mâinile norodului și răpindu-se s-a dus
Aducerea luminii în cadrul slujbei de seară semnifică întâmpinarea și așteptarea în rugăciune a venirii Luminii celei adevărate sau deja prezența
Dobri Dobrev, sfântul cerșetor din Bulgaria ne-a dat o lecție despre cum nu ai nevoie de mult ca să trăiești,
Cum putem scăpa de mulţimea grijilor pământeşti, ca să dobândim mai mult timp de rugăciune? Părinte Ioanichie, mare este rugăciunea
Sfântul Ardealului a lăsat credincioșilor numeroase învățături, pe care cu toții ar trebui să le respectăm dacă vrem să aibă
Dacă ne rugăm cu credință și cu lacrimi, Sfântul Nectarie ne ajută! Este și cazul meu, ca și al multor
Cândva eram cea în braţele căreia căutai adăpost şi alinare. Eram fiinţa pe care o iubeai cel mai mult, singura