Rugăciunea extrem de puternică a Părintelui Arsenie Boca cu puteri vindecătoare!
Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost […]
Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost […]
Să fiţi veseli! Dragă, eu ştiu ce vă spun, cu toată siguranţa: oricare ar fi motivul unei întristări sau al
–Părinte, unii mireni ce trăiesc duhovnicește se îngreuiază seara, când se întorc obosiți de la lucru, să mai facă Pavecernița
Cu toții cunoaștem războiul gândurilor, pe care îl poartă diavolul împotriva noastră. Când, așadar, la un moment dat, l-am întrebat
Maica lui Dumnezeu! Tămăduieşte rănile sufleteşti şi trupeşti ale copiilor mei (numele), pe care le-am pricinuit prin păcatele mele. Îi
O, Dumnezeule Mare, mântuieşte-mă de toate relele; o, Dumnezeule Mare, care ai hărăzit mângâiere tuturor Sfinţilor, hărăzeşte-mi-o şi mie, care
Nici descântecele, nici vrăjitoriile, nici fermecătoriile, nimic, nimic nu poate să-ţi facă nimeni, dacă ai trei lucruri: dacă posteşti sfintele
Îţi ceri iertare de la toţi cei din casă, înainte de a pleca spre slujba de la biserică? Închizi telefonul
Ca să poți fi fericit este nevoie să dai drumul lucrurilor care te fac trist Susţineţi că suntem singurii responsabili
Uite de ce este bine să aprindem candela înaintea icoanelor: În primul rănd, deoarece credința noastră e lumină. Hristos a zis:
Celui bolnav, ştiţi cu toţii, i se pare noaptea un an, nici bucate nu suferă, nici bucuria lumii nu o
Părinte, simt din partea unei persoane o apăsare, nu ştiu de ce mă urăşte! Să ştiţi dumneavoastră că ura unui
Luați-vă soți curajoși, nu din ăștia care calcă de două ori într-un loc și cred că-i sârbă! Toată lumea crede
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule,
Maica Siluana: Într-o situaţie fără ieşire, să lăsăm totul deoparte şi să zicem aşa: Noi, de obicei, când trăim ceva
Biserica ortodoxă binecuvântează rugăciunile făcute „pentru tot sufletul necăjit şi întristat”, mulţi credincioşi adresându-se Maicii Domnului. „Sunt sfinţi care ocrotesc