Sfaturi Duhovniceşti

Azi începe postul Adormirii Maicii Domnului. Ce trebuie să faci timp de 14 zile

În perioada 1-14 august Biserica Ortodoxă a rânduit postul care îi pregăteşte pe credincioşi pentru întâmpinarea praznicelor Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos şi Adormirii Maicii Domnului. Acesta este unul din cele patru posturi de durată din timpul anului bisericesc, iar rânduiala lui este asemănătoare cu aceea din Postul Mare. Astfel, cu rugăciuni și fapte milostive, în acest post, toţi, clerici și credincioşi, o cinstim după vrednicie pe Născătoarea de Dumnezeu.

Preoții și marii duhovnici ne sfătuiesc  să ajunăm până la ora 15, în zilele de luni, miercuri și vineri. Marțea și joia se mănâncă fără ulei, însă sâmbăta și duminica se dă dezlegare la untdelemn și vin.

S-a spus adesea că postul trupesc reprezintă doar pregătirea terenului pentru postul sufletului, care este postul cel adevărat. După cuvintele Avvei Dorotei, „noi nu trebuie să păstrăm măsura doar în privinţa hranei, ci să ne abţinem de la orice păcat, pentru ca, aşa cum postim cu pântecele, să postim şi cu limba, să nu clevetim, să nu minţim, să nu vorbim în deşert, să nu denigrăm pe alţii, să nu ne mâniem şi, într-un cuvânt, să nu facem orice păcat cu limba noastră… să postim chiar şi cu ochii, adică să nu ne uităm la lucruri deşarte, să nu lăsăm ochii noştri să fie slobozi, să nu privim pe nimeni fără ruşine şi frică… şi mâinile, ca şi picioarele noastre trebuie să se abţină de la orice faptă rea”. Cel care face astfel poate spera că drumul postirii lui va fi drept şi va vedea la sfârşit nu un trup ostenit, nu un suflet înrăit şi o inimă împietrită, ci un suflet curat, căruia i se va descoperi înţelesul tainic al praznicului Adormirii Maicii lui Dumnezeu.

De sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului Hristos, care este pe 6 august, atunci când fructele sunt coapte, iar mierea albinelor este din belşug, înaintaşii noştri au simţit nevoia să aducă din pârga acestor roade, pentru a fi binecuvântaţi, atât ei, cât şi gospodăriile lor.

 

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments