Rugăciuni Ortodoxe

Azi e ziua Sfântului Mare Ierarh Alexandru (30 august)! Alexandre preafericite, și pe noi, care suntem înviforați de gânduri și de lucruri necuvioase, izbăvește-ne.

O, întru tot lăudate, Ierarhe Alexandre, toiagul cel tare al bătrâneților, întreaga înțelepciune a povățuirii tinerilor, povățuitorul pruncilor, laudă a tot poporul și cununa Bisericii, pe tine te lăudăm, căci minunată s-a arătat viața ta pe pământ. Din vremea tinereților tale ai iubit pe Domnul mai mult decât orice pe lume, de împresurările diavolești ai izbăvit pe oameni, părinte, cu rugăciunile tale și cu râurile sudorilor tale ai stins mulțimea zeilor păgâni.

Dăruieşte-ne vindecări neputințelor noastre, sfinte ierarhe, arată-ne minune dumnezeiască, fericite, nouă, celor ce alergăm la tine cu căldură, izbăveşte-ne de tot necazul și năvălirea. Ca cel ce cu îndrăzneală păzești turma lui

Hristos de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți și pe cei ce scapă sub adăpostirea ta îi aperi de năvălirea lor, Alexandre preafericite, și pe noi, care suntem înviforați de gânduri și de lucruri necuvioase, izbăvește-ne. Tu ești păstorul cel bun, sfinte ierarhe Alexandre, care turma ta ai povățuit-o către pășune duhovnicească și din izvorul raiului ai adăpat-o pe dânsa, învățând-o să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

O, păstorule prea bun, cu umilință dintru adâncul inimii ne rugăm: auzi-ne pe noi care, aducând această puțină rugăciune din învăpăierea sufletelor noastre, cădem către tine; fii mijlocitor către Prea-milostivul Dumnezeu ca să stingă cugetele viclene ale vrăjmașilor noștri și să ne izbăvească de toată nevoia și necazul care tulbură odihna și liniștea vieții noastre.
Amin.

🙏 Rugați-vă împreună cu noi: www.locurisacre.ro

🙏 Canal youtube Rugăciuni Creștine – Locuri Sacre https://www.youtube.com/channel/UCagmQnj4ovjFD5S4f0ldsdw

Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te înspăimânta de năpăstuiri, căci rugăciunea le va înlătura

Nu uita că cel mai potrivit ar fi să discuți și cu duhovnicul tău și să îi ceri sfatul ca să îți călăuzească pașii în depășirea acestor momente grele.

Doamne ajută!

Lasă un comentariu

Lasă un comentariu

comments