Când tainicul suflet se simte stingher
Când ruga se pierde în van prin eter
Când luna în noapte îngheață pe cer
Când aștrii se-nchid în hău și mister
Când apele-n râuri-s oprite de ger
Iar șesul devine pustiu auster
Tu, fiul luminii moștenitor
Devii fiul pierzării, risipitor!?
Când noaptea începe, deși e lumină
Când plouă-n torente, deși-i zi senină
Când lumea-i atee, deși se închină
Când totu-i haotic, deși-i disciplină
Când pacea umană nu-i pace divină
Știința lumească e anticreștină
Tu, chipul iconic, făcut de Hristos
Devii chip urât, de fiu păcătos!?
Când fiii din sate mai toți au plecat
Și negura vremii pe moși i-a-ngropat
Când slinul uitării pe cruci s-a fixat
Când amnezia în minți peren a intrat
Iar necromanția s-a reinstalat
Când morții mai cântă: „Hristos a-nviat!”
Tu, fiul iubirii, binecrescut
De ce-ai devenit, astăzi, fiul pierdut!?
Revino-ți în fire, te-ntoarce acasă
Tatăl iubirii te-așteaptă la masă
Huzurul sau lipsa, degrabă le lasă
Deși conștiința aprig te-apasă
Pornește îndată și fă cale-ntoarsă
Fii slugă smerită și credincioasă
Din fiul pierzării, cel mort și-ngropat
Vei fi fiul iubirii, cel înviat!
