Un om care a fost condamnat la moarte s-a aruncat la picioarele marelui judecător. Dar acesta nu credea în cuvintele sale și în nevinovăția sa. Judecătorul a rămas de neînduplecat.
Când toate rugămințile bărbatului s-au dovedit a fi inutile, bărbatul a cerut să i se îndeplinească ultima sa dorință. Este ușor, a gândit judecatorul să arate milă unui om care se confruntă cu moartea. Și, la urma urmei, mila este cea mai bună cale de a liniști pe cineva care a greșit – așa cum toți oamenii știu.
– Care este dorința ta?, a întrebat judecătorul.
– Doamne, singura mea dorință este să mi se permită să spun cele două părți ale rugăciunii (Dorekaat).
Judecătorul a făcut un gest de generozitate și i-a îndeplinit omului dorința. Dar omul a privit doar la judecător cu ochii temători. Nici un cuvânt nu îi venea pe buze.
Judecătorul și-a pierdut răbdarea și a întrebat brusc:
– De ce nu spui rugăciunea?
– Doamne, a replicat bărbatul, nu mă simt în siguranță. Cine îmi garantează că oribila sabie a executorului nu îmi va reteza capul înainte de a-mi termina rugăciunea?
– Bine, a replicat judecătorul în timp ce se întorcea către oamenii prezenți.
– Jur pe Allah și pe profeți că nimic nu ți se va întâmpla, atât timp cât nu ți-ai terminat rugăciunea.
Bărbatul s-a lăsat in genunchi, s-a îndreptat către est și a început să se roage. După prima parte, el a sărit brusc și nu și-a mai continuat rugăciunea.
– Ce înseamnă asta? a întrebat judecătorul furios.
– Tu vrei să simți deja tăișul justiției în ceafa ta?
– Doamne, ai jurat pe Dumnezeu că pot să spun cele două părți ale rugăciunii înainte de execuția mea. Am terminat prima parte a rugăciunii și tocmai am decis să aștept până să spun cea de-a doua parte înca 25 de ani de acum încolo.
Amânarea…
Lasă un comentariu
