Dacă Dumnezeu te-a chemat ca să te facă în totul asemenea lui Isus, atunci El te va conduce pe drumul crucii şi al umilinţei… Dumnezeu îţi va cere o astfel de ascultare care nu-ţi va permite să-i urmezi pe alţi credincioşi. Nu se poate cuprinde cu mintea de ce, în aparenţă Dumnezeu le permite altora ceea ce ţie îţi este interzis. Alţi credincioşi, aparent evlavioşi de care Dumnezeu se foloseşte, merg înainte pe drumul lor, au şansa să realizeze multe; îşi întocmesc planuri şi le şi îndeplinesc. Ţie însă, nimic nu-ţi este îngăduit. Chiar dacă vei încerca să cucereşti ceva, atunci te va ajunge un asemenea insucces şi îţi vei atrage o astfel de pedeapsa de la Dumnezeu încât vei fi silit să te căieşti din adâncul sufletului.
Alţii pot vorbi despre ei înşişi, despre rezultatele la care au ajuns, despre munca lor; ţie nimic asemănător nu-ţi va permite Duhul Sfânt. Şi dacă totuşi vei îndrăzni să faci ceva, atunci te va arunca într-o aşa ruşine, încât tu îţi vei urî toate faptele tale „bune”. Unii vor avea – poate – norocul să strângă mulţi bani sau să se „logodească” cu venituri frumoase, aşa încât ei îşi vor putea permite multe, în timp ce tu vei rămâne sărac. Şi toate acestea se întâmplă cu tine pentru că Dumnezeu ţi-a sortit ceva mai bun, şi anume: desăvârşita atârnare de El, pentru că El Însuşi să te poată hrăni, zi dupa zi, din nesecata Lui comoară.
Altora Dumnezeu le permite să ajungă populari şi onoraţi, dar pe tine te lasă în umbră căci vrea să facă în tine rodul slavei veşnice, rod care să se coacă numai la umbră. Altora Dumnezeu le permite să se înalțe, să lucreze cu puterile proprii şi să-şi agoniseasca slava; soarta ta însă, este să lucrezi şi să serveşti cu conştiinţa lipsei de productivitate a muncii tale.
Da, ca să mărească valoarea muncii tale, El le permite altora să culeagă roadele silinţelor tale şi să se bucure de pe urma semănatului tău cu lacrimi. Aceasta însă, îţi va mări de o sută de ori răsplata zilei celei mari a venirii Domnului Isus. Duhul Sfânt te va urma cu râvnă şi cu iubire; El te va mustra delicat pentru timpul pe care-l pierzi cu risipa zădarnică de cuvinte fără sare, precum şi pentru dorinţele simţurilor tale. Toate acestea nu îi neliniştesc nicidecum pe alţi credincioşi, căci lor totul li se pare îngăduit.
Înțelege bine că Dumnezeu nu este un Stăpânitor mărginit şi că e în puterea Lui să hotărască soarta fiecaruia. Multe nu îţi va lămuri El din cele ce îţi vor părea de neânțeles în drumurile Lui. Tu nu ai altceva de făcut decât să te încredinţezi Lui şi să-L urmezi. Dumnezeu se bazează pe promisiunea făcută de tine. Dacă tu te-ai predat Lui, ca să-I fii rob, atunci El te va cuprinde cu o iubire plină de rivnă. El nu-ţi permite să vorbeşti sau să faci lucruri care sunt permise în viaţa altora.
Lasă să fie aşa ca tu să ai de-a face doar cu Duhul Sfânt care întotdeauna are puterea să-ți lege mâinile, să-ţi astupe urechile, să-ţi închidă ochii prin mijloace necunoscute altora. Dacă Dumnezeul cel viu te va stăpâni aşa încât la aceasta disciplină deosebită, intimă, secretă şi severă tu vei putea să răspunzi cu strigăte de bucurie, atunci tu te găseşti în pragul porţilor de mărgăritar, dincolo de care vei fi stâlp în templul Dumnezeului Atotştiitor.
In vremea când lupii au ajuns să stăpânească atât de perfect arta deghizării luându-şi înfăţişarea de oi, ciobanii erau nedumeriţi: „Cum se poate, îşi ziceau ei, că noi scoatem dimineaţa la păşune numărul obişnuit de oi, iar seara când se întorc la stână, printre ele sunt şi lupi mascaţi în oi, de nu mai ştim care este cu adevărat oaie şi care este lup?” La un moment dat, unuia i-a venit o idee: s-a aşezat în strunga stânii, seara, la întoarcerea turmei şi lăsând să treacă un singur animal – oaie sau lup ce se dădea drept oaie – le lovea pe fiecare, cu o nuieluşcă peste spinare. Oile îşi ziceau în ele însele: „Este nuiaua stăpânului, pastorului nostru” şi treceau mai departe; lupii însă, cu un „hrrr!” îşi arătau colţii. În felul acesta, ciobanii au putut face deosebirea între oile cu adevărat oi şi lupii îmbrăcaţi în blăni de oi.
„Domnul este Pastorul meu” cânta, odinioară, regele poet David. Pentru el, faptul de a se şti sub ocrotirea Lui Dumnezeu nu excludea acceptarea „nuielei”. Dimpotrivă vedea în ea o mângâiere (Psalmul 23). Nouă creştinilor de azi, ce ne spune aceasta afirmaţie? Iată un subiect la care suntem invitaţi să medităm.
Sursă: crestintotal.ro
