“Se apropie Postul Mare, vreme de rugaciune si pocainta, vreme foarte insemnata a vietii noastre – fiindca ce lucru poate fi mai insemnat pentru crestini decat rugaciunea si pocainta?
Sfantul Apostol si Evanghelist Matei ne spune ca atunci cand Domnul Iisus Hristos a iesit la propovaduire, primul lucru pe care a inceput sa-l invete a fost pocainta. El ii cheama pe toti la pocainta prin urmatoarele cuvinte: “Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor!”. Chemarea la pocainta va rasuna mereu in rastimpul de pregatire pentru Post si in timpul Postului – astazi insa, vom vorbi despre rugaciune.
Rugaciunea este cea mai insemnata dintre lucrarile omenesti, fiindca prin rugaciune duhul omului intra in impartasire nemijlocita cu Duhul Cel Dumnezeiesc. Prin rugaciune intram in impartasire cu Insusi Dumnezeu, si cel a carui rugaciune se face de o adancime fara fund si neobisnuit de lucratoare, cel care a ajuns la rugaciunea cu care se ruga cuviosul si de Dumnezeu purtatorul parintele nostru Serafim de Sarov, stie preabine, din propria experienta, cum are loc impartasirea cu Duhul Cel Dumnezeiesc; stie ca oamenii primesc totul de la Dumnezeu cu ajutorul rugaciunii si in rugaciune: asa primesc si indreptarea cea adevarata a vietii lor, si pocainta, si mangaierea, si odihna, astfel spus tot ce este de trebuinta omului ca sa se mantuiasca.
Nu este nimic mai insemnat decat rugaciunea; pe de alta parte, nimic nu este mai greu, fiindca lucrarile omenesti sunt cu atat mai grele, cu cat sunt mai insemnate. Prin propriile noastre sfortari nu putem pricepe intreaga insemnatate a rugaciunii, si cu atat mai mult nu ne putem ruga in chip placut lui Dumnezeu. Toti oamenii, pana la unul, au nevoie in aceasta mare lucrare de atotputernicul ajutor al Duhului Sfant, fiindca iata, ce spune Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Romani:
“Duhul vine in ajutor slabiciunii noastre, caci noi nu stim sa ne rugam cum trebuie, ci Insusi Duhul Se roaga pentru noi cu suspinuri negraite”.
Pentru noi, pacatosii, care nu am ajuns la o asemenea stare duhovniceasca, este greu chiar si sa visam la rugaciunea atotcuprinzatoare cu care se rugau toti sfintii; este insa nevoie sa stim macar lucrurile cele mai importante, cele mai elementare despre cum trebuie sa fie indeobste rugaciunea.
In pilda despre vames si fariseu, pe care ati ascultat-o astazi, Insusi Domnul Iisus Hristos ne vorbeste despre cum trebuie si cum nu trebuie sa ne rugam. Nu trebuie sa ne rugam ca fariseul – fiindca luati seama in ce consta de fapt rugaciunea lui: ea se reducea la inaltare de sine inaintea lui Dumnezeu, fiindca fariseul inalta multumiri lui Dumnezeu doar pentru ca el nu se credea atat de josnic ca alti oameni, se lauda cu parutele sale calitati – in timp ce vamesul, strangator de dari si urat si dispretuit de catre toti oamenii, socotindu-se mare pacatos, statea cu capul plecat, necutezand sa isi ridice ochii catre cer si, lovindu-si pieptul, se multumea sa ceara: “Dumnezeule! Milostiv fii mie, pacatosului!” (Luca 18, 13).
Prin aceasta rugaciune sfanta el implinea cea dintai porunca data de Hristos in Fericiri: “Fericiti cei saraci cu duhul“ (Matei 5, 3), recunoscandu-si nevrednicia, pacatosenia, inspaimantandu-se cat de josnic si de uracios era in fata lui Dumnezeu din pricina pacatelor sale. In sufletul lui se instapanise mantuitorul simtamant al defaimarii de sine, smerenia adica, aparuse sfanta nevoie de pocainta inaintea lui Dumnezeu – si Domnul l-a miluit, fiindca pentru Dumnezu cel mai insemnat lucru este smerenia, starea de pocainta a sufletului nostru, recunosterea de catre noi a adancii noastre pacatosenii si nevrednicii. Dumnezeu i-a daruit harul Sau acelui vames pacatos, nefericit, care s-a smerit inaintea Lui, insa l-a luat de la trufasul fariseu, fiindca Dumnezeul celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har.
Celor mandri le sta impotriva, fiindca trufia este insusirea de capetenie a satanei. Satana este patruns cu totul de trufie si toti cei mandri seamana cu el, drept care, daca nu se vor pocai, ii asteapta osanda vesnica. Ascultati ce spune Sfantul Proroc Isaia despre infricosata zi a Judecatii ce va sa vina, despre ceea ce ii asteapta pe toti trufasi si semeti:
“Ca ochii Domnului sunt inalti, iar omul este smerit, si se va smeri semetia oamenilor, si Se va inalta Domnul Singur in ziua aceea, ca ziua Domnului Savaot peste tot semetul si trufasul, si peste tot cel inalt si maret, si se vor smeri, si peste tot cedrul Libanului cel inalt si ridicat, si peste tot stejarul Basanului, si peste tot muntele inalt, si peste tot dealul inalt, si peste tot turnul inalt, si peste tot zidul inalt… si va cadea semetia oamenilor”
Sursă: cuvantul-ortodox.ro
